Ioana Șulea, mureșeanca prezentă la Ultimul Trib Life style
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5141 Vizualizări

Ioana Șulea, mureșeanca prezentă la Ultimul Trib

Pentru concursul Ultimul Trib care se anunță un show tv de succes care se va difuza în această toamnă pe postul Antena 1 s-a calificat și o mureșeancă. Aceasta este Ioana Șulea (în foto 1), binecunoscută în lumea sportului, mai cu seamă pentru mureșeni, datorită numeroaselor titluri obținute la categoria bikini fitness, cu peste 20 de medalii de aur cucerite în competiții interne sau internaționale, inclusiv titlul de campioană mondială din anul 2016, la Santo Domingo, Republica Dominicană, la Campionatul Mondial de Juniori.

Dar în ce constă întrecerea la care vor lua startul trei echipe: vedete, sportivi și „oameni de rând”? Fiecare este alcătuită din câte 7 membri, care au ajuns deja în Madagascar, unde se va derula întrecerea care se anunță una mai dificilă decât și-o imaginează concurenții. Acolo cele trei echipe vor fi supuse unor experienţe extreme, care le vor pune la încercare atât abilităţile sociale, cât şi cele fizice. Personalităţi complet diferite, participanții vor trebui să se integreze în echipă, să-şi dovedească puterea de a lupta și rezista în cele mai dificle condiții, departe de civilizație, dar și sub presiunea unor mari eforturi fizice. Premiul este în valoare de 100.000 de euro, dar acesta îl va obține un singur concurent. Cum poate fi acesta obținut? În fiecare săptămână, concurenții celor trei echipe vor lupta pentru cucerirea unui „Teritoriu”, echipa câştigătoare urmând a fi cazată într-un resort de lux, răsfăţată zilnic. Echipa de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde participanților le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi mâncare şi un loc în care să doarmă, iar cea de-a treia va fi sancţionată şi va trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. La finalul celor şapte zile de încercări grele ale fiecărei etape, doi concurenţi vor fi nominalizaţi pentru eliminare şi aceștia vor lupta ca unul dintre ei să rămână în competiţie. În etapa finală a show-ului, ultimii opt concurenţi vor lupta între ei şi doar unul dintre ei va deveni câştigător.

Cine sunt adversarii și coechipierii Ioanei?

Așadar, cele trei echipe sunt denumite Vedetele, Sportivii şi Oameni obişnuiţi. Mai mult sau mai puțin cunoscuți, niciunul dintre cei 21 de participanți nu a ajuns întâmplător după selecția celor în jur de 2000 de înscriși. Tribul Vedetelor este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei, iar Oamenii de rând pornesc în aventura din insula africană cu Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Toți cei 14 sunt foști sau actuali sportivi, unii cu rezultate impresionante.

În Tribul sportivilor (foto 2) mureșeanca este mezina echipei, dar, fără a fi subiectivi, fiind vorba despre concitadina noastră, palmaresul ei este și cel mai impresionant din punct de vedere sportiv, fiind sigura încununată cu aur mondial. „Decanul” de vârstă al echipei este fotbalistul Daniel Chiriță, fost jucător la Petrolul Ploiești și Rapid, în vârstă de 44 de ani. Următorul este Mircea Zamfir, în vârstă de 33 de ani, un alt sportiv român care a făcut auzit imnul României, la Europenele de gimnastică, acum instructor de aerobic. Al patrulea băiat al echipei este luptătorul de kickboxing Alex Filip, de 29 de ani, luptă în SuperKombat, de 7 ori campion al României. Trecând la sexul frumos, celelalte trei componente ale echipei sunt Cornelia Condeescu (instructor de fitness, cu aproape 100 de premii la concursuri), Lola Crudu (31 de ani, din Chișinău, fostă dansatoare în Coreea și Ucraina) și Roxana Chiperi (cascadorie și dans, cu performanțe în fitness).

Succes Ioana Șulea, mureșenii vor fi cu sufletul alături de tine.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE