Home / Administratie / Anunţ important pentru înmatricularea unor categorii de autovehicule noi

Anunţ important pentru înmatricularea unor categorii de autovehicule noi

Distribuie

Instituția Prefectului  – Județul Mureș recomandă persoanelor fizice și juridice care au achiziționat autovehicule noi și neînmatriculate în România, din categoriile MI, M2 (autoturisme, microbuze) și N1 clasa I (autoutilitare ușoare), să se prezinte la Serviciului  Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Mureș până la data  de 31 august 2018, în vederea înmatriculării acestora.

„Data de 31 august 2018, este termenul limită de înmatriculare stabilit prin Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor, transpusă în legislația națională, după această data fiind interzise înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a acestor vehicule. În vederea soluționării tuturor solicitărilor s-a stabilit programul de lucru cu publicul, de luni până vineri în intervalul orar 8.00 – 18.00”, se menţionează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

UPDATE: Mureș – Percheziții într-un dosar de ”abuz de încredere” la o firmă de transport rutier. Trei bărbați, reținuți!

Distribuie Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.