Zilele Oașului Iernut, „ediție specială” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 883 Vizualizări

Zilele Oașului Iernut, „ediție specială”

Ediția a XXII-a a Zilelor Orașului Iernut poate fi considerată una deosebită, cum trebuie să fie în anul Centenarului Mari Uniri toate aceste evenimente. După o primă zi în care în sala Mică a Căminului Cultural din oraș, care găzduiește expoziția personală de pictură Demeter Magdalena și lansarea a două volume de carte, „Sfaturi pe care nu le cere nimeni” a lui Cornel Mărginean și „Iernuțeni în arhiva CNSAS” de Mircea Gheborean, pe scenă au urcat în cursul serii antrenorii clubului 18 Gym, Vlad Ronea, Alexy Ronea, Adelin Oglejan, Neluțu Nendrean și Mira. Programul zilei de sâmbătă a debutat cu deschiderea oficială a celei de-a XXII-a ediții a Zilelor Orașului Iernut. Alături de primarul Ioan Nicoară s-au aflat reprezentanți ai Consiliului Local, ai Consiliului Județean și ai bisericilor din localitate, precum și senatorul Cristian Chirteș. După binecuvântarea dată de reprezentanții bisericilor ortodoxe și romano catolice, edilul localității a prezentat un scurt bilanț al realizărilor ultimului an. „Acum, după ce abia am încheiat Festivalul de la Oarba de Mureș, închinat eroilor neamului care s-au jertfit pentru ca noi să putem sărbători în acest an Centenarul, aș dori să închinăm și această sărbătoare a orașului celor care și-au dat viața în cele două războaie mondiale. Mă bucur să văd că au venit cetățeni ai orașului care lucrează în străinătate să sărbătorească alături de cei dragi și sper ca în aceste trei zile să ne simțim cu toții cât mai bine, să petreacă alături de noi clipe ne neuitat, în armonie și unitate, necesară în aceste vremuri în care vedem prea multă încrâncenare și dezbinare. Numai împreună putem reuși să trecem peste atâtea încercări. Este și un nou moment de bilanț al realizărilor de la ediția precedentă. Am reușit să aducem câteva proiecte importante pentru dezvolatrea orașului și a comunelor aparținătoare. Cu aceste proiecte suntem încă în stadiul de accesare a fondurilor, dar avem deja contracte semnate la care urmează licitațiile pentru preluarea lucrărilor, cum este introducerea apei și canalizării în câteva sate, în Oarba de Mureș, Deag și Sălcud, dar și proiecte în ceea ce privește orașu. Aici putem aminti dotările cu mobilier nou pentru Școala Generală și Liceul Tehnologic. Necesitățile sunt mari, dar este greu atunci când avem de rezolvat și problemele satelor și așa cum am afirmat după alegerile precedente, acesta va fi un „mandat al satelor”, dar nu putem neglija nici orașul. Vom încerca să atragem fondurile necesare pentru ca proiectele să fie duse la bun sfârșit. Mulțumesc celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători și urez tuturor distracție plăcută”, a fost discursul primarului Ioan Nicoară.

Câteva cuvinte participaților a adresat și senatorul Cristian Chirteș,o prezență constantă la sărbătoarea orașului mureșean. „Voi fi foarte scurt și vreau să subliniez, așa cum spunea și primarul orașului, va fi un an foarte greu. Sunt vremuri destul de grele la nivelul întregii țări și chiar a Europei, dar constat că aici, la Iernut lucrurile stau puțin diferit. Aveți ocazia să petreceți trei zile plăcute împreună și vreau să transmit și eu un mesaj celor care lucrează în afara țării și s-au întors acuma acasă. Dacă la București aceștia sunt întâmpinați cu bastoane și gaze, aici, la Iernut sunteți așteptați cu o frumoasă sărbătoare. Urez tuturor distracție plăcută, La mlți ani Iernut, La mulți ani România!”, a fost scurtul mesaj al senatorului Cristian Chirteș.

 

Cei mai merituoși elevi, recompensați, recunoaștere pentru dascăli

 

În continuarea festivității au fost premiați cîte trei elevi de la două școli din oraș, cu rezulatele cele mai bune la învățătură: Ana Gabriela Tamaș (media de absolvire 10), Victoria Biriș (9,88), Geogiana-Diana Șuta (9,77), toate de la Liceul Tehnologic Iernut, Monica Iulia Țițiu (9,98), Dragoș Oliviu Șeulean 9,96) și Kosa Szidonia Sara (9,32), toți de la Școala Gimnazială Iernut. Au urmat un număr de 33 de dascăli pensionați în ultimii ani, începând cu profesorii, continuând cu învățătorii și încheind cu cei care au fost dealtfel primii, educatoarele din grădințe.

Patru titluri de Cetățean de Onoare

Festivitatea de deschidere s-a încheiat cu acordarea distincțiilor de cetățean de onoare unui număr de patru persoane care și-au adus contribuția la dezvoltarea și promovarea economică și socială a orașului. Prima a fost karateka Alexandra Teliana Chira, multiplă medaliată la Campionatele Naționale și Europene. Ea practică artele marțiale de la ârsta de 6 ani, a început la clubul de karate Kyokushin din Iernut, unde a cucerit 9 medalii de aur, 8 de argint și 5 de bronz. A fost astfel remarcată și selecționată în reprezentativa României. A reușit la Europenele din Lituania din 2003 un loc 4, iar anul următor a cucerit medalia de bronz în Bulgaria, la Plovdiv.

Următorul distins a fost Corin Emil Cindrea, pentru promovare și dezvoltare economică și socială. El a ocupat mai multe funcții importante în cadrul conducerii Romgaz, cu o importantă contribuție pentru dezvoltarea și modernizarea Termocentralei Iernut, într-o perioadă foarte dificilă. Al treilea premiat a fost Preotul Siviu Eliodor Feier, pentru dăruirea față de semeni și susținerea spiritualității iernuțene. El a fost un adevărat model pentru mai multe generații, predând la mai multe școli iernuțene, a realizat construirea unei noi biserici, finalizată recent. Ultimul titlu, dar nu cel din urmă, a fost

Dr. Simion Dan Dumitru, unul dintre cei mai respectați medici din localitate și nu numai. Absolvent al promoției 1984 a Facultății de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, acesta s-a stabilit din anul 1990 în Iernut, unde a activat timp de 26 de ani și în calitate de consilier local, perioadă în care și-a adus aportul în bunul mers al Casei de Asigurări de Sănătate.

Festivitatea s-a încheiat cu un comunicat din partea primarului Ioan Nicoară în legătură cu ultimul supraviețuitor din rândul veteranilor de război din zonă, Ioan Stoica, din localitatea Sălcud, care a fost propus ca la sărbătorirea Centenarului acesta să fie și el desemnat Cetățean de Onoare.

Sărbătoarea a continuat cu un recital al deja binecunoscutului cor Belcanto din Sărmașu, condus cu multă pricepere și pasiune de Pr. Daniel Camara, urmat de trupa Raza de Soare Iernut, o piesă de teatru a trupei Gong, formațiile New Dinasty, Energy Kids, Ioana Ignat și Jo

& Band.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE