Aproape 800 de amenzi, în cinci zile! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 171 Vizualizări

Aproape 800 de amenzi, în cinci zile!

Polițiștii mureşeni au intervenit în perioada 15-19 august la peste 300 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 780 sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate 70 de infracțiuni.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în perioada menţionată poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

S-a intervenit la 320 de evenimente, dintre care 283 au fost sesizate prin 112.

„În urma activităților, au fost constatate 70 de infracţiuni, 14 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, a fost depistată o persoană urmărită la nivel naţional, iar în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 785 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 268.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 3.750 de lei”, se menţionează în comunicat.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.

„Astfel, au fost reținute 51 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare”, au mai transmis reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE