Vița de Vie despre Filarmonica de Stat Târgu-Mureș și puterea rockului în zilele noastre

Vița de Vie reprezintă deja o marcă de renume apărută din adâncul muzicii underground în 1997 care s-a consolidat pe piața muzicală odată cu apariția albumului Fenomental în 1999, album care conținea acum eternul clasic „Basul și cu toba mare”. La festivalul AWAKE, băieții s-au băgat în cel mai ambițios proiect al lor de până acum, proiectul „În Corzi” realizat cu o filarmonică, și nu oricare, ci a noastră, Filarmonica de Stat Târgu-Mureș în frunte cu dirijorul Remus Grama. Pentru acest concert, unii fani au venit direct din București, fără cazare, au lăsat bagajul la intrare și s-au bucurat fără inhibiții de acordurile muzicale preferate reorchestrate.

Tot la AWAKE, Vița de Vie au ținut a doua zi un mic panel de discuții cu fanii și nu numai, în care au decis să vorbească despre ce înseamnă pentru ei acest proiect.

Întrebare: Cum a luat naștere acest proiect în colaborare cu Fiilarmonica de Stat Târgu-Mureș?

Adi Despot: Este un proiect pe care noi îl visăm de mult timp. Am zis tot timpul așa că în viața unei trupe de rock trebuie să existe trei momente: nașterea, apoi pe parcurs un album acustic, pe care noi l-am scos în 2013, după care știam că o să urmeze cea mai mare provocare pentru noi și anume colaborarea cu o orchestră simfonică. Noi sincer plănuiam să ne apucăm de acest lucru în 2019, dar am primit un telefon de la producătorii festivalului AWAKE care ne-au întrebat „Nu ați vrea să faceți un concert simfonic?”. Vrem, dar e puțin cam devreme pentru noi, îl plănuiam pe anul viitor. „Haideți totuși să încercăm să îl facem la AWAKE”. Ne-am pus să facem o ședință care a durat în jur de 10 secunde și ne-am hotărât că ok, facem treaba asta. Așa a început munca. Munca a însemnat în primul rând să alegem piesele pe care să le reorchestrăm simfonic. Noi avem scoase aproximativ 10 albume, nefiind o formație foarte pătrunsă de sine, nu știu exact câte albume avem, 9 sau 10. Știu că primul e scos în 96, Fenomental e în 99, albumul cu „Basul și cu toba mare„ care ne-a ridicat pe noi din zona de trupe să zic necunoscute, nu zic underground, pentru că Fenomental deși ne-a adus într-o zonă de trupe cunoscute, nu este un album comercial, este un album underground, „Basul și cu toba mare„ este de asemenea o piesă underground. Și asta este dovada că nu tot ce este underground este, să zic așa, necomercial. Și a fi comercial nu e neapărat un lucru rău. A fi comercial înseamnă că muzica pe care o faci tu place oamenilor și cred că acesta este lucrul pe care și-l dorește orice trupă. Au mai urmat niște albume, în 2013 am scos albumul acustic, iar noi lucrăm de vreo doi ani de zile la un album dublu, scoțând prima sa parte acum un an și jumătate, iar a doua lui parte o vom scoate acum în octombrie. Am început să alegem piese pentru simfonic, e foarte greu când faci playlistul unui concert pentru că în măsura în care îți dorești să îți cânți piesele, trebuie să ții întotdeauna cont de public și ce se așteaptă de la tine. Nu am avut concert până acum la care să nu cântăm „Basul și cu toba mare”, pentru că ar ieși revoluție. De când am lansat „Praf de Stele” în 2007, nu trece un concert fără aceasta. Și „Varză” trebuie să cântăm că vă place, și tot așa. Am început să facem playlistul pentru AWAKE și am ales 13 melodii.

Noi suntem o formație foarte fixistă și profesionistă, ne place să respectăm orarele și timpurile pentru probe de concert. Ce s-a întâmplat aseară când am depășit timpul de concert cu 10 minute, pentru noi nu e ok, vom pleca gândindu-ne că am depășit acel timp. Dar ne-ați făcut să ne simțim bine pe scenă, și de fiecare dată când ne simțim bine pe scenă, pe mine mă apucă vorbitul. În loc să tac mai mult și să cânt mai mult, încep să vorbesc și să povestesc. Ciupa și cu Cezar au mai avut diverse alte experiențe cu orchestre filarmonice, muzica lor rock s-a mai întâlnit cu muzica simfonică, nu toate au fost plăcute pentru că muzicienii de factură clasică funcționează după niște rigori, noi, muzicienii de rock funcționăm după alte rigori. De exemplu în momentul în care Pupe începe să bată la tobă, toți muzicienii de formație clasică fug de pe scenă pentru că tobele lui se aud foarte tare, iar orchestrele sunt obișnuite să se audă la rece, să-și asculte instrumentele la rece, fără amplificații și așa nu se mai aud. Atunci am făctut un compromis, noi am cântat puțin mai încet, să-i lăsăm pe ei să se audă mai bine. Am avut noroc de niște parteneri de scenă senzaționali. De la Remus Grama, dirijor, care este foarte tânăr(noi când ne-am imaginat că o să cântăm cu un dirijor, ne-am imaginat că va fi bătrân, dar Remus are 38 de ani), la toată echipa pe care a strâns-o. De la prima repetiție la Palatul Culturii când am început să ne cântăm piesele, am observat că oamenii din orchestră își cântau partiturile la niște instrumente și cântau și versurile noastre, adică câțiva din orchestră erau fani Vița de Vie, a fost un foarte mare compliment pentru noi. Am venit la Târgu-Mureș pe 16 august, am repetat o după-masă la Palatul Culturii, pe 17 am avut două repetiții la Palatul Culturii, după care a avut loc concertul de la festival. Pentru noi a fost un experiment absolut fantastic, din păcate timpul a trecut foarte repede, am mai fi avut niște piese de cântat, nu am reușit să cântăm decât 12 din 13, mai era „Sunetul mai tare”. Dar mă bucur că a rămas așa, pentru că totdeauna o formație trebuie să își lase publicul dorind mai mult de la seara respectivă. Sper să mai avem ocazia să venim în Târgu-Mureș și să mai colaborăm cu filarmonica asta fantastică.

Întrebare: Când ați reorchestrat piesele pentru simfonic, ați refăcut partiturile voi și le-ați trimis filarmonicii sau și-au pus și ei amprenta?

Adi Despot: Nu am avut foarte mult timp să pregătim acest concert, totul a fost pe fugă, noi toată vara am fost în turneu prin țară cu o grămadă de concerte și cumva printre ele a trebuit să pregătim acest concert care nu e deloc ușor, ba dimpotrivă, o trupă de rock în momentul în care o pui lângă filarmonică este rețeta unui dezatru, pentru că în clipa în care dai în tobe, nu se aude nimic, dar nimic, ei devin invizibili. Atunci apare acest challenge tehnic și de aranjament, cum faci și ce variante tehnice găsești. La capitolul aranjamente am avut și inspirația și norocul să lucrăm cu George Natsis, care ne-a ajutat cu aranjamentele acestor piese, el s-a ocupat, nu a avut timp din păcate să facem cele mai mari finețuri și să lucrăm în cel mai mic detaliu cum ne place nouă să o facem, dar el a reușit într-un timp foarte scurt să aranjeze toate cele 13 piese. Orchestra în general este un ansamblu de muzicieni care interpretează, ei nu compun niciodată. Foarte rar, în muzica modernă, sunt notații de genul „aici violoncelul poate să cânte orice”, însă majoritatea muzicienilor când văd asta, paralizează, ei nu pot să facă așa ceva. Piesele au fost trimise către orchestră, însă, deși lucrurile pentru ei au fost foarte clare, a fost foarte interesant în a doua zi de repetiții, cumva am avut ideea să cântăm noi mai încet, să-i lăsăm pe ei să se audă mai bine și le-am dat libertate totală. Și deși ei nu au compus, totul era deja scris pentru ei, s-au oprit asupra unor detalii, pe care dacă am fi lucrat împreună, le-am fi ratat. Au avut timp să își asculte pasajele de solo și a ieșit minunat.

Vița de Vie vor să aducă muzica clasică mai aproape de tineri

Întrebare: Vreți să scoateți și un album în colaborare cu filarmonica?

Adi Despot: Un album, nu știu. Problema este că albumul acustic de exemplu din 2013, oricât de mult ne-a plăcut nouă să lucrăm la el, este un album pe care am reorchestrat piesele vechi. Experimentul ăsta simfonic de ieri este un experiment în care am reorchestrat piesele vechi. În măsura în care ne iubim piesele vechi și voi le iubiți, creatorii din noi, să spun așa, își doresc în fiecare zi să facă lucruri noi, nu suntem genul de formație căreia îi place să se repete, că dacă ar fi fost așa, am fi avut douăzeci de „Basul și cu toba mare”, pentru că evident este cea mai populară piesă a noastră, și dacă am luptat vreodată să fim o formație comercială, exact asta am fi făcut, piesa asta în 50 de variante. Dar nu despre asta este vorba în muzică, în muzică trebuie tot timpul să găsești noi provocări și să încerci să îți împingi limitele și lucrurile care te definesc tot timpul să crească. Deci despre un album simfonic nu cred că putem vorbi în momentul de față, noi am înregistrat concertul integral, l-am filmat cu 10 camere, pentru că vrem să reușim să scoatem două sau trei melodii din seara de ieri și să le punem pe YouTube ca un preambul pentru un viitor Vița de Vie simfonic. Ne gândeam că ar fi frumos să facem un turneu prin filarmonici prin țară. Muzicii clasice nu îi merge foarte bine. Nu vreau să intru în discuția aceasta pentru că e destul de complexă, dar o deschidere a muzicii clasice față de niște oameni care știu să o aprecieze și care încearcă să o pună în valoare într-o altă formă, dar totuși dându-i viață, este un experiment care merită făcut. Și știți Jesus Christ Superstar, un musical făcut în `69-`71, de Andrew Lloyd Webber? E foarte tare. Iuda este negru în musicalul acesta, și apar tancuri acolo, e o chestie tare interesantă. Ei bine, biserica bineînțeles că s-a sesizat și a spus că este o blasfemie, cum poți să faci așa ceva, iar statistic s-a demonstrat că după Jesus Christ Superstar, mult mai mulți tineri s-au îndreptat către biserică și către Biblie, decât înainte. Și dacă noi putem să aducem cu proiectul nostru oameni în filarmonici, ar fi senzațional.

Întrebare: Credeți că veți ajunge vreodată să vă urâți piesele de top? De exemplu Led Zepellin au ajuns să urască piesa „Stairway to Heaven”.

Adi Despot: Am avut o singură întâmplare de acest gen. Acum mai mulți ani cântam melodia „Varză” și în fața scenei în momentul în care am început să cânt „Aprinde țigara, aprinde și clipa”, niște copii și-au aprins niște țigări. Și am avut un moment de, nici nu știu cum să-l numesc. „Ce naiba fac eu aicea? Că ce scot eu pe gură, versurile mele, fac oamenii să acționeze într-un anume fel.” Eu nu vreau să fac oamenii care ne ascultă să facă lucruri doar pentru că noi suntem acolo pe scenă. Și am zis că nu mai vrem să cântăm această piesă dacă ea are așa un efect asupra oamenilor, îi face pe ei să își aprindă țigări. Între timp majoritatea dintre noi am ajuns să avem copii și cred că cea mai mare bucurie este că copiilor noștri le place muzica pe care o facem și o ascultă. Și probabil că s-a amplificat un spirit din ăsta patern. Dacă urmărești versurile noastre din ultimii 12 ani, vei vedea că nu mai apelăm la cele mai la îndemână versuri pentru a face o piesă catchy, care sunt cu fete, droguri, alcool, hai să ne spargem, hai să ne rupem, chestia asta de la noi a plecat pentru că muzica, pe lângă faptul că este divertisment, poate schimba oamenii, poate vindeca oamenii chiar și de boli. Nu e păcat în viața asta scurtă să irosim muzica pe buci și iarbă? Mie așa mi se pare.

Întrebare: Vi se pare că rockul este un fenomen la fel de puternic cum era și în trecut?

Adi Despot: Nu. Începând cu jumătatea anilor `60, până la apariția MTV-ului în `90, muzica rock era traiul societății. Muzica rock provoca sau stingea revoluții, crea curente politice, ideologice, sociale, culturale. După 1990 a apărut MTV-ul și a fost un BOOM, pentru prima oară puteai să vezi artiștii care cântau acele melodii și cu toții am început să punem mâna pe chitări pentru că vroiam să fim ca oamenii de la televizor, am început să ne îmbrăcăm ca ei. Din fericire am prins perioada grunge, arătam și noi ca oamenii, nu am prins anii `80. Și sta s-a întâmplat până la MTV, totul din cauza banilor, lumea și-a dorit să câștige din ce în ce mai mulți bani. Se câștigau suficienți bani din rock în anii `70 și `80, dar după `90 au început să se câștige și mai mulți bani și ce și-au dorit ei era să câștige încă mai mulți bani. Chestia asta a distrus din păcate cultura rock, nu mai este drive-ul societății, oamenii cu instrumente nu mai apar la televizor, copiii acum cînd deschid televizorul nu mai văd instrumente la TV, sunt DJi. Nu știu dacă e bine sau rău, dar suntem în punctul ăsta. DJii sunt drive-ul unei societăți. Este absolut remarcabil și de apreciat faptul că există festivaluri de gen în România și AWAKE este unul dintre ele, pentru că este foarte simplu să faci festivaluri cu DJi. Un DJ vine singur, poate cu prietena lui, cu un stick pe care îl bagă într-un laptop. Noi de exemplu pentru simfonicul ăsta am fost noi 5, 26 oameni de la filarmonică, echipa noastră tehnică formată din 10 oameni, echipa de filmare formată din 10 oameni, și așa mai departe. Noi suntem cu trupe, cu scule, ca oamenii ăia din epoca de piatră care fac un efort extrem de mare pentru a se urca pe scenă. Paradoxal, reușim să producem asupra publicului exact același efect pe care un DJ îl face cu un stick. Nu poți să nu spui „Bă, dar noi suntem tâmpiți?. Adică chiar trebuie să muncim de 100 de ori mai mult decât omul ăsta ca să producem același efect?” De multe ori ne-am pus întrebarea asta, iar singura concluzie la care am ajuns este că așa ne place nouă să facem lucrurile. Parcă cu cât e mai greu, cu atât mai mare este distracția atunci când îți iese, mai ales când îți iese un concert cum a fost cel de aseară. Ce pot spera pentru muzica rock este că roata se întoarce, dacă pe vremuri exista câte un instrument la fiecare bloc de scară, acum cu siguranță există câte un DJ, sper doar că pentru oamenii care știu să cânte la instrumente roata se va întoarce și muzica rock va fi din nou un drive al societății fiind cool să fii un rocker.

Foto: Bereczky Sándor