- Elena.Polearus
- 0 comentarii
- 2030 Vizualizări
Peste 500 de joburi disponibile prin AJOFM Mureș
29 august 2018La momentul actual, oricine își dorește să muncească, o poate face. În județul Mureș există peste 500 de posturi vacante doar din înregistrările făcute de AJOFM Mureș.
Companiile care angajează sunt diverse, la fel ca și locurile de muncă pe care le oferă. Sefar și GST Automotive Safety din Sighișoara, Kastamonu, Viva Com, Durkopp Adler, Mobila Dalin, Cales Company, Darina, Valea Verde Retreat, Nail Art Studio, Universitatea „Petru Maior”, Spitalul Municipal „Gheorghe Marinescu” din Târnăveni și chiar Primăria Municipiului Târnăveni, toți caută angajați pe termen nelimitat.
„La nivelul județului Mureș, sunt în jur de 560 de locuri de muncă vacante. Din păcate majoritatea sunt pentru cei cu studii medii, în meseriile de ajutor bucătar, ajutor ospătar, barman, casier, cofetar, confecționar prelucrare în industria textilă, electrician auto, femeie de serviciu, lăcătuș mecanic, mecanic auto, sudor, vânzător și muncitori necalificați. Avem câteva și pentru cei cu studii superioare, cum ar fi administrator financiar, consilier expert economic, desenator, funcționar economic, inginer mecanic, inginer silvic, logoped, medic farmacist, medic veterinar, specialist în achiziții, specialist în domeniul securității și sănătății muncii. Așadar, locuri sunt foarte multe la nivelul județului Mureș, doar să vrea lumea să muncească. Cei care vin să își găsească un loc de muncă pot beneficia de unele prime, iar angajatorii care angajează persoane aflate la noi în evidență vor beneficia de unele subvenții.” a declarat pentru Zi de Zi Gheorghe Ștef, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureș.
Schimbări legislative de la 9 iulie
Conform Ordonanței de Urgență nr. 60 din 5 iulie 2018 care a intrat în vigoare de la 9 iulie 2018, au avut loc modificări care îi avantajează atât pe angajatori, cât și pe cei care caută un loc de muncă. Astfel, prin modificarea la legea nr. 76/2002, articolul 73, șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă de cel puțin 30 de zile, care nu beneficiază de o indemnizație de șomaj, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 1.000 lei, neimpozabilă. Această sumă va fi oferită în două tranșe, prima, egală cu 50% din cuantumul stabilit la data angajării, și a doua parte după expirarea perioadei de 3 luni de la angajare.
Angajatorii au de asemenea de câștigat de pe urma angajării persoanelor prin AJOFM.Conform modificărilor din art. 80, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți a unor instituții de învățământ, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei. Aceeași sumă se acordă conform articolului 85 dacă angajații sunt șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET, cu obligația din partea angajatorului de a menține raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni. Trebuie menționat că în același articol, conform modificărilor nou-apărute, angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială, beneficiază lunar de aceeași sumă de 2.250 lei până la data îndeplinirii condițiilor respective.
Conform modificărilor din legea 279/2005 la articolul 16 privind ucenicia la locul de muncă, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 2.250 lei pe lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.
În ceea ce privește efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, modificările din legea nr. 335/2013 la articolul 28 prevăd că angajatorul care încheie un contract de stagiu, în condițiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei pe lună, acordată de asemenea din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.
Pentru o statistică corectă, puteți intra pe site-ul www.mures.anofm.ro unde în fiecare zi este postată lista de locuri de muncă actualizată a tuturor angajatorilor care au declarat posturile la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș. Site-ul Zi de Zi vă va oferi de asemenea în curând o ofertă de locuri de muncă variată pe subdomeniul Joburi Zi de Zi.
- Etichete:
- AJOFM
- joburi mures
- locuri de munca mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu