Home / Cultură / SIMFEST 2018 – Interviu cu Iulia Badea Guéritée: “Mă voi ridica mereu, ori de câte ori voi cădea!”

SIMFEST 2018 – Interviu cu Iulia Badea Guéritée: “Mă voi ridica mereu, ori de câte ori voi cădea!”

Pe lista invitaţilor speciali ai ediţiei 2018 a Festivalului Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi SIMFEST se află şi jurnalista şi scriitoarea Iulia Badea Guéritée, care a avut amabilitatea de a ne acorda interviul următor.

Reporter: Cum poate fi astăzi puternică o femeie? Te consideri o femeie puternică? La ce resorturi interioare ai apelat pentru a-ţi demonstra că ai forţa de a trece peste ceea ce viaţa aduce cu ea?

Iulia Badea Guéritée: Se spune, mi se spune că sunt o femeie nu puternică, ci o luptătoare. Prefer acest adverb, pentru că mi se pare cu mult mai important: în viaţă este mai important să lupţi, să nu încetezi să lupţi, orice s-ar întâmpla. O persoană poate fi puternică dar totuşi să cedeze la prima greutate pentru că nu ştie cum să lupte. Aici e vorba nu doar de voinţă, ci şi de răbdare,de anduranţă, de credinţă,de instinct de supravieţuire, toate îmbinate într-o calitate greu de realizat, dar nu imposibil de realizat.

Nu aş „da vina” pe resorturile mele interioare pentru a explica de ce şi cum am renăscut de fiecare dată. Din păcate, mie mi se pare că nu am fost niciodată în stare să-mi spun că merit, personal, egoist, doar pentru mine, să lupt pentru ceva. Am făcut-o mereu pentru cei pe care-i iubesc:copii mei, rude,oameni iubiţi, prieteni, mentori cărora nu voiam să le înşel încrederea. Apoi, probabil că una din calităţile mele este cea care face că nu abandonez niciodată până nu epuizez toate resursele, modalităţile, şi apoi sunt ferm convinsă că nimic durabil, frumos, curat, nu se face fără sacrificiu. Este chiar una din laturile mele cele mai… patriotice,ca să-i spun aşa, cred cu tărie în legenda meşterului Manole. Aşa cum din păcate cred şi în valabilitatea legendei Mioriţei.

Răspunsul meu ar fi deci că există întotdeauna cineva sau ceva pentru care merită să ne ridicăm atunci când cădem, căci cu toţii cădem. Este suficient doar să ieşim din cercul durerii,un cerc egoist, să recunoaştem, şi să-i „vedem” pe cei care ne iubesc şi care ar suferi dacă am dispărea: un copil, un om iubit, Dumnezeu. Apoi, avem o singură viaţă de trăit, aici, deci merită să luptăm pentru a fi bine, pentru a accepta schimbarea, cu ferocitate. Unul din autorii descoperiţi în urmă cu câţiva ani, şi a cărui filosofie o aplic, încerc să o aplic, este Marc Aurelius: „Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat şi, mai ales, înţelepciunea de a deosebi între cele două posibilități”.

Rep.: Vezi în asumarea unor vulnerabilităţi o dovadă de slăbiciune?

I.B.G.: O vulnerabilitate poate fi o calitate, o dovadă de sensibilitate și chiar de deschidere spre lume, spre o anumită lume a simţurilor, atunci când este discretă și nu se profită de ea. De o vulnerabilitate se are grijă, în ocurență. Ca și cu orice alt tip de problemă, o vulnerabilitate se corectează sau se acceptă. Deci, la această întrebare probabil că răspunsul cel mai potrivit este dictonul lui Marc-Aureliu, cel citat chiar acum câteva secunde…

Rep.: Cu cine semeni? Ce ai vrea să moştenească de la tine fiica ta?

I.B.G.: Mi-am dorit dintotdeauna să semăn fizic cu mama. Nu prea mi-a reușit. Altfel, mi s-a spus mult prea rar „semeni cu…” ca să pot răspunde direct. Aș zice că semăn cu mama în felul în care aleg mereu să mă sacrific pe mine în folosul copiilor mei sau a celor care au nevoie de ajutor. Încerc să semăn cu bunicul din partea mamei la blândețe și dorința de a nu face rău, de a calma apele, de a răbda și aștepta. Cât despre fetița mea, dar și băiatul meu, cel mai mult îmi doresc să înțeleagă că atât timp cât există viață există speranță. Că nu este rușinos să o iei de la capăt și nici să recunoști că ai greșit. Că uneori schimbarea este singura soluție. Că adeseori a cădea este doar pentru a te putea ridica mai bine pe picioarele tale. Și aș mai vrea să creadă doar ceea ce pot verifica, nu ceea ce li se spune.

Rep.: Cu toții căutăm succesul, dar cel mai adesea ignorăm călătoria, drumul, deși învățăm mai multe din eșecuri. Care au fost jaloanele principale ale vieții și carierei tale? Ce element din parcursul tău personal te reprezintă?

I.B.G.: Atunci când este vorba de un motto…personal…îmi aduc aminte mereu de ceea ce îmi spusese cândva profesoara mea de psihologie la Facultatea de litere Transilvania, din Brașov. Într-o dimineață foarte ploioasă ne-a cerut tuturor celor din clasă să desenăm un copac. Interpretând arborii fiecăruia în parte, ne-a dat fiecăruia motto-ul care ne-ar defini, în funcție de ceea ce am desenat: pentru mine a fost „nu există drum, drumul se face mergând”.

Caminante, son tus huellas

el camino y nada más;

Caminante, no hay camino,

se hace camino al andar.

Al andar se hace el camino,

y al volver la vista atrás

se ve la senda que nunca

se ha de volver a pisar.

Caminante no hay camino

sino estelas en la mar.

(Antonio Machado Proverbios Y Cantares – XXIX).

Călătorule, sunt urmele tale

drumul şi nimic mai mult;

călătorule, nu există drum,

drumul se face mergând.

Mergând se croieste cărarea,

iar dacă priveşti înapoi, vezi calea

pe care n-ai s-o mai străbaţi.

Călătorule, nu există drum,

doar urme ale trecerii pe mare.

(Antonio Machado, Proverbe şi cântăreţi XXIX)

Îmi aduc aminte de acest motto de fiecare dată când cad… pentru a mă ridica și când, pentru a merge mai departe, am nevoie de această amintire care figurează de altfel și la începutul volumului meu de eseuri, Serendipity. Despre România, Europa și lume, apărut la editura brașoveană Libris.

Aș spune că acesta este și elementul care mă reprezintă, atât în viața personală, cât și în cea profesională: capacitatea de a accepta că drumul se face mergând și că mă voi ridica mereu, ori de câte ori voi cădea.

Apoi, aș spune că există mai multe căderi care de fapt au fost…false: au fost ocazii pentru a o lua de la capăt, deși inițial păreau catastrofale. Într-o ordine total aleatorie, și amestecând viața personală cu cea profesională, prima dezamăgire în dragoste, primul examen picat la facultate, primul divorț, lupta cu cancerul, moartea celei mai bune prietene, plecarea din România, eșecurile din Franța. Există însă și două evenimente fericite: nașterea copiilor mei. De la fetița mea învăț în fiecare zi să nu cedez, băiatul îmi reamintește involuntar mereu că greșesc cerând celor din jurul meu să fie la fel ca mine, să dea și să se dea aidoma mie. Că exigența mea morală îmi poate aduce prejudicii…pur și simplu pentru că în lumea în care evoluăm, trăim așa cum putem, foarte puțini sunt cei care mai au exigențe morale. Din păcate, acest aspect mă face să mă simt uneori foarte singură, foarte…de modă veche. Din fericire, atunci când dau încă peste astfel de oameni, fericirea mea este deplină. Nu este totul pierdut, cu credință se poate ajunge la orice. Absolut orice.

Iulia Badea Guéritée, jurnalist, scriitor, consilier ICR Paris

Volume apărute:

“Serendipity. Despre România, Europa și lume”, apărut la editura brașoveană Libris, 2015.

“Povești de adormit prințese” (editie trilingvă, româno-franceză, româno-engleză, româno-spaniolă) , editura Libris, 2018 – drepturile de autor sunt donate copiilor din Maternitatea Brașov.

“Trăiri nespuse”, editura Libris (participare la acest volum colectiv ale cărui drepturi de autor sunt donate unor asociații de sprijinire a copiilor).

“Dialogul religiilor în Europa unită”, editura Adenium (în colaborare cu Alexandru Ojică), 2015.

A consemnat Alice Valeria MICU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Copiii din Cuieșd (Pănet) iubesc natura

La Cuieșd, comuna Pănet, împreună cu preșcolarii și elevii din cinci clase ai Școlii Gimnaziale …