Home / Cultură / INTERVIU. Actorul Richard Balint: „Cel mai mare premiu pentru mine sunt aplauzele de la sfârșitul spectacolelor”
Richard Balint va putea fi văzut în două spectacole (Foto: Cosmin Ardelean)

INTERVIU. Actorul Richard Balint: „Cel mai mare premiu pentru mine sunt aplauzele de la sfârșitul spectacolelor”

Distribuie

Richard Balint este absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Catedra de Teatru, secţia Actorie, promoția 1999. S-a consacrat pe scena Teatrului „Regina Maria” din Oradea, dar a colaborat cu mai multe teatre din România (Teatrul Dramatic Baia-Mare, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Național Timișoara, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad). A câștigat mai multe premii penctru cel mai bun actor la festivaluri de teatru precum Festivalul Internaţional de Teatru ATELIER 2007, Festivalul Internaţional de Teatru Scurt 2012. A fost nominalizat pentru Premiile UNITER în anii 2006 și 2016, precum și la Festivalul Național de Comedie Galați în anul 2015.

Din această stagiune, Richard Balint joacă pe scena Teatrului Național Târgu-Mureș, în cadrul Companiei „Liviu Rebreanu“.

Spectacolul „Teroare“ va avea premiera sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare!

Reporter: Primul tău rol pe scena Naționalului este cel al avocatului apărării din spectacolul „Teroare“ de Ferdinand von Schirach, regia Bobi Pricop, o propunere inedită a unui regizor cu care ai mai lucrat. Cum ai primit invitația de a te alătura Companiei „Liviu Rebreanu“?
Richard Balint: Cu mare bucurie, evident. Sunt un adept al mobilitații inter-teatre a actorului, cred că e o condiție esențială pentru a nu te plafona profesional. În plus, îmi doream foarte mult să lucrez din nou cu Bobi, iar faptul că asta se întâmplă pe scena Naționalului din Târgu-Mureș, alături de actorii Companiei „Liviu Rebreanu“ e pur și simplu extraordinar.

Rep.: „Teroare“ este un spectacol special, în care publicul este chemat să decidă într-o chestiune juridică, dar mai ales morală. Rolul tău este acela de a pleda pentru nevinovăția pilotului Lars Koch, care încalcă ordinul superiorului său şi doboară un avion cu 164 de pasageri deturnat de teroriști, pentru a salva viețile altor câteva zeci de mii de oameni. Cum te raportezi tu, ca persoană și nu ca personaj, la această dilemă extrem de delicată, aceea de a stabili vinovăția sau nevinovăția acestui pilot?
R.B.: Nu vreau să răspund la această întrebare. Nu pentru că nu aș avea argumente care să-mi susțină alegerea, dar nu vreau să influențez pe nimeni. Poftim, v-am dat un răspuns avocățesc…

Rep.: Cum crezi că va reacționa publicul spectator la acest gen de spectacol în care el devine practic, un personaj activ?
R.B.: Eu cred că va reacționa foarte bine. Am mai interpretat roluri în spectacole interactive, și știu că oamenii sunt încântați să participe cumva la ceea ce se întâmplă pe scenă.

Rep.: După „Teroare“ urmează pentru tine un alt proiect la Naționalul târgumureșean, spectacolul „Navigatorul“ după textul lui Conor McPherson, în regia lui Cristi Juncu. Ambele sunt texte ale dramaturgiei contemporane. Ce tip de teatru ți-e mai apropiat, în care gen te simți mai bine pe scenă?
R.B.: Pot să spun în ce NU mă simt bine: teatrul absurdului și commedia dell’arte. În rest nu am probleme.

Rep.: Ai câștigat mai multe premii în cariera ta. De asemenea, ai primit și mai multe nominalizări printre care două la Premiile UNITER. Cât de importante sunt premiile în viața unui actor?
R.B.: Pentru mine nu sunt. Premiile sunt o recunoaștere a muncii, a performanței, să zicem, dar nu mi le pot agăța în piept ca să defilez cu ele pe stradă. Cel mai mare premiu pentru mine sunt aplauzele de la sfârșitul spectacolelor și zâmbetul oamenilor care mă recunosc uneori pe stradă și mă opresc să îmi strângă mâna și să îmi spună o vorbă bună.

Rep.: La final, un mesaj pentru publicul târgumureșean, un public ce te va urmări pe scena Naționalului începând cu această stagiune…
R.B.: Veniți la teatru! Promit că n-o să vă pară rău!

A consemnat Laurențiu BLAGA


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, un prilej pentru unitate etnică

Distribuie Anual, data de 15 martie este o zi dedicată recunoașterii identității, contribuției și istoriei …

1 comentariu

  1. Actoria bat-o vina!

    Inainte sa imi sara in cap toti „Martorii Lui Richard Balint”, (sa ma faca frustrat s.a.m.d) vin si eu si intreb, ce a facut acest domn mai concret? Eu personal nu vad nicio valoare in „spectacolele” sale. (Da, m-am uitat pe internet la cateva din piesele in care a jucat). Omul este total pe langa ceea ce inseamna actoria, un chip fals, nu pune suflet in ceea ce face, gestichuleaza putin si urla la pereti prin toate piesele scrise de „geniile partidului”. Tot dumnealui se lauda pe la nu stiu ce ziar ca nu va lasa pe nimeni (n.PSD). Repet, este strict opinia mea. Omul este penibil si nimic mai mult, iar daca are atatia <> nu il blamez pe el, probabil ca trebuie sa ai un iq sub 80 ca sa intelegi ceva din ceea ce face acest domn. Asta ma face sa ma intreb ce fel de public are..Repet, opinia mea si nu trebuie sa ma justific nimanui. Dar cand stai 14 ani intr-un studio de dublaj, si toti copiii uita de creatorii desenelor animate, in schimb il idolatrizeaza pe acest actor de duzina, pardon, geniul al artei este chiar rusinos sa mai te arati. Am vazut eu si la dublaj ce „talente” avea, o voce pe care nu dadeai doi bani, iar copilul meu se intreba (noroc ca l-am crescut cum se cuvine!) ce naiba e cu vocea aia stridenta, pe la varsta de 5 ani. Asa ca….ce mai vorbim. Nu ajungi asa de <<<<>>>> doar prin „merite”, cum nici la hollywood nu ajungi daca nu esti fiul lui cutarita…Ma rog cu Bee Gees a fost alta treaba. Chiar George Clooney a spus odata ca daca nu era tatal sau, el nu ar fi ajuns niciodata actor. Si aici vorbim de hollywood, nu de o amarata de scena scrisa de vreun diletant. Ma rog, nu sunt nici frustrat nici nu ma bag in seama aiurea, doar imi spun parerea pentru ca am vazut <<<<>>> acestui …om? Actorii adevarati au murit odata cu Jean Constantin. (in romania cel putin). Iar faptul ca isi castiga bani din nu stiu ce reclame pe la TV…foarte bine, a profitat de relatiile pe care le are si castiga pe „meritele” sale, chiar daca ele sunt aproape nule. Fiecare face cum poate, cum stie el mai bine! Insa pentru mine, actorasii de dublaj si cativa diletanti care ajung mari „genii”” in randurile tinerilor, nu inseamna nimic. Si asta e valabil pentru toti cei care se considera <<<>>>> dar mai devin si penibili. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.