Share

Home / Administratie / Armonie la Band de Zilele Culturale

Armonie la Band de Zilele Culturale

Ziua Comunei Band a fost sărbătorită duminică, în prezența unei asistențe numeroase. În ciuda caniculei, locuitorii din Band și din localitățile aparținătoare comunei mureșene au venit în număr mare la această sărbătoare. După ieșirea de la biserică spațiul la patru terase special amenajate pentru acest eveniment în spatele noii și modernei Primării, inaugurate recent, s-au dovedit aproape neîncăpătoare. După un scurt program artistic special pregătit pentru întâmpinarea oaspeților, la finalul căruia acestora li s-a oferit conform obiceiurilor pâine cu sare, pe scena construită pentru aceeași ocazie, dar care va rămâne în patrimoniul localității, un sobor de preoți a efectuat slujba de binecuvântare a Zilei Comunei Band. Printre invitații primarului Mircea Radu s-au aflat Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Szabo Árpád, consilier județean și apropiat al edilului comunei Band, primari ai altor cinci comune, unele învecinate, cum au fost Ioan Vasu din comuna Râciu, Dorel Vancea din Șăulia, Ștefan Gojman din Grebenișu, Grigore Huza din Șincai, precum și o reprezentantă a Văii Mureșului Superior, Lucreția Cadar, primar al comunei Deda. Alături de aceștia s-au mai aflat directorul APIA Ovidiu Săvâșcă și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Ioan Macarie.

Bilanț apreciat ca unul pozitiv

 

Cuvântul de deschidere i-a aparținut bineînțeles primarului Mircea Radu. Acesta a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în activitatea sa în cei doi ani de când se află în fruntea comunei Band, după care a prezentat bilanțul celor doi ani. „Salut prezența tuturor celor care au răspuns invitației noastre și mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la reușitele noastre din cei doi ani de când mă aflu în fruntea comunei, firmelor care au făcut lucruri foarte frumoase într-un timp foarte scurt. Primarii care ne onorează cu prezența sunt oameni de nădejde aflați la conducerea comunelor și au făcut și lucruri foarte frumoase în comunele pe care le conduc, cu multe realizări, pentru care merită felicitările noastre. Deși am avut multe funcții de conducere în decursul anilor, am constatat în cei doi ani că această funcție înseamnă mult mai multă muncă și cei care îndeplinesc această funcție de mai mult timp știu despre ce vorbesc. Au venit alături de noi, lăsând acasă pentru o zi problemele de acasă, să sărbătorim împreună. Despre realizările din această perioadă se pot spune multe, sau puține, depinde de cum vede fiecare lucrurile, dar am reușit în acești doi ani să rezolvăm foarte multe lucruri. Am înlocuit iluminatul public cu unul modern, cu leduri, am dublat numărul numărul de lămpi, am finalizat noul sediu administrativ, un sediu modern, care ne-a costat 30 de miliarde, în banii vechi, am mai asfaltat 7 kilometri de străzi noi. Am amintit mai degrabă lucrările finalizate, dar mai avem multe proiecte mari în derulare, cum este mansardarea liceului și altele, dar nu le voi mai înșira pe toate, să avem ce prezenta și peste un an. Toate aceste realizări sunt ale dumneavoastră și sper ca atunci când voi pleca din Primărie să am un loc de „bună ziua” în fața locuitorilor comunei, a rostit în cuvântul de deschidere primarul Mircea Radu. Acesta a dezvăluit totuși câteva dintre lucrări și proiectele viitoare, cum ar fi modernizarea și dotarea unor instituții, asfaltarea altor drumuri din satele aferente comunei sau dezvoltarea rețelei de alimentare cu apă potabilă, totalul marilor proiecte ridicându-se la 11.

 

Aprecieri din partea invitaților

 

În continuarea festivității au luat cuvântul majoritatea invitaților prezenți. Toți au apreciat activitatea noului edil al Bandului. Au rostit câte un scurt discurs Alexandru Cîmpeanu, consilierul județean Szabo Árpád, primarii comunelor Șăulia, Râciu și Deda. Toți vorbitorii au scos în evidență felul în care își desfășoară activitatea în bună pace cele trei comunități care conviețuiesc în comuna Band, cu o remarcă în plus pentru realizările ultimilor ani. „Am vizitat des în ultima perioadă comuna Band și am tranzitat-o de foarte multe ori. Pot afirma cu mare satisfacție faptul că de câte ori trec constat că această comună se dezvoltă de la o zi la alta. Pentru acest lucru merită felicitată întreaga comunitate, meritul este al tuturor și promitem din parte Consiliului Județean în continuare tot sprijinul”, au fost câteva dintre cuvintele vicepreședintelui CJ Mureș Alexandru Cîmpeanu.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Negro Construct – REDUCERI însemnate până la finele lunii, în noul showroom!

Negro Construct – companie specializată în domeniul amenajărilor interioare – vă așteaptă din data de …

Share
Share