Măsuri sporite de securitate în şcolile din Mureş Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 248 Vizualizări

Măsuri sporite de securitate în şcolile din Mureş

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş au anunţat măsuri sporite de securitate în unităţile de învăţământ în anul şcolar 2018-2019, după ce o elevă din clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Târgu-Mureş şi-a pierdut viaţa în primăvara acestui an pe fondul rănilor suferite ca urmare a căderii de la etaj, informează www.agerpres.ro.
“Anul şcolar 2018-2019 va fi al siguranţei elevilor şi al asigurării confortului. Împreună cu IPJ Mureş, odată cu începerea anului şcolar vom face, tot la două luni, întâlniri permanente cu directorii unităţilor şcolare. ISJ Mureş a solicitat şcolilor, începând cu data de 1 septembrie, cu în termen de două săptămâni, să identifice toate încăperile şi sălile de clasă, coridoarele, geamurile, lambriurile, care pot să fie un pericol pentru siguranţa copiilor. Este nevoie de acest lucru fiindcă nu mai dorim să avem astfel de evenimente, cum a fost cel de la Şcoala Generală 7”, a arătat şeful ISJ Mureş, prof. Ioan Macarie.
Potrivit Agerpres, şeful ISJ Mureş a mai spus că o altă măsură care se va lua va fi aceea de izolare a holurilor, claselor sau a oricăror încăperi în care se execută chiar şi cele mai mici reparaţii, astfel încât copiii să nu aibă de suferit.
Prof. Ioan Macarie a precizat că în privinţa siguranţei şi protecţiei în unităţile de învăţământ, din 623 de unităţi şcolare, majoritatea au pază, multe sunt supravegheate video, dar că, din păcate, există şi 185 de clădiri fără niciun fel de pază, iar în 17 imobile iluminatul este necorespunzător.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE