Home / Sport / Confirmări în Liga IV, rezultate scontate

Confirmări în Liga IV, rezultate scontate

Distribuie

După două etape disputate în noua ediție a seriei Mureș din Liga IV de fotbal doar două echipe au reușit să obțină maximum de puncte. Acestea sunt Unirea 2018 Ungheni și CSM Târgu-Mureș. Ambele sunt înființate în această vară și se află pe primele două locuri, departajate de golaveraj. Adevărat, alte două echipe au obținut maximum, dar cu un singur meci, formațiile Mureșul din Luduș și Cuci, care au amânat jocul direct din prima etapă. După ce au spulberat în prima etapă modesta echipă din Sărmașu, Unirea Ungheni a confirmat cu un 5-0 pe terenul din Sâncraiu de Mureș cu Atletic Târgu-Mureș și se anunță o candidată la primele locuri. Nou înființata CSM Târgu-Mureș a reușit și ea același scor ca și în etapa inaugurală, 4-0 tot pe teren propiu, cu Mureșul Rușii Munți de această dată, campioana din vara trecută. Aceasta nu s-a mai dovedit însă echipa tenace din anii trecuți, în timp ce CSM leagă parcă mai bine jocul. Fosta campioană și câștigătoarea ultimei ediții a fazei județene a Cupei României a arătat mai degrabă angajament, dăruire, dar fără forță ofensivă. CSM a deschis scorul deja din minutul 5, prin Raul Bocicor și a intrat la vestiare cu o dublă superbă a lui Raul Iliescu, în minutele 34 și 38, irosind alte câteva mari ocazii, îndeosebi prin Astafei, aflat într-o zi mai puțin inspirată, cauzată și de starea fizică. Târgumureșenii și-au majorat avantajul în minutul 61 și au încheiat al doilea joc fără gol primit, dar adevăratele teste de abia urmează, primul în etapa viitoare, la Sovata, apoi cu Unirea Ungheni.

Rezultatele etapei a II-a

Mureșul Luduș                     – CSM Sighișoara                 4-1

Raza de Soare Acățari          – Gaz Metan Daneș            2-0

Viitorul Ungheni                  – Mureșul Cuci                     2-4

ASC Sărmașu                       – ACS Sâncrai Nazna           0-0

Atletic Târgu-Mureș            – Unirea Ungheni               0-5

ACS Miercurea Nirajului    – ACS Sovata                        2-1

CSM Târgu-Mureș              – Mureșul Rușii Munți       4-0

Clasamentul

  1. Unirea Ungheni           2 2 0 0 13-  1      6
  2. CSM Tg. Mureș            2 2 0 0   8-  0     6
  3. CSM Sighișoara           2 1 0 1     7-  4     3
  4. Mureșul Luduș             1 1 0 0   4-  1      3
  5. Mureșul Cuci                1 1 0 0   4-  2      3
  6. Atletic Tg. Mureș         2 1 0 1    3-  5      3
  7. Raza de Soare Acățari 2 1 0 1   2-  4      3
  8. ACS Sovata                    2 1 0 1   2-  4      3
  9. ASC Sâncrai Nazna      1 0 1 0   0-  0      1
  10. ACS Miercurea Niraj   2 0 1 1    2-  3      1
  11. Mureșul Rușii Munți   2 0 1 1    1-  5      1
  12. ASC Sărmașu                2 0 1 1    1-13      1
  13. Viitorul Ungheni          1 0 0 1    2-  4     0
  14. Gaz Metan Daneș         2 0 0 2   0- 8     0

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.