Home / Eveniment / FOTOGALERIE: A început primul an școlar la Colegiul Național „Unirea“ ca Școală Europeană!
Emoțiile unui nou început de drum (Foto: Andrei Vornicu)

FOTOGALERIE: A început primul an școlar la Colegiul Național „Unirea“ ca Școală Europeană!

Distribuie

Începutul unei noi toamne aduce cu sine pe lângă primele frunze căzute și câteva grade în minus și emoția începerii unui nou an școlar care, pentru unii elevi, este chiar primul. Data de 10 septembrie va rămâne întipărită în mintea multor copii ca prima zi a clasei I, iar pentru ceilalți, ca o nouă etapă în parcursul lor de formare școlară și umană. Colegiul Național „Unirea“ a început la rândul său un nou capitol la care au luat parte numeroși elevi, părinți, rude, profesori și invitați speciali.

Printre oficialitățile prezente la eveniment s-a numărat Prof. dr. Aurora Stănescu (directoarea Colegiului Național „Unirea“), Prof. Consuela Pop (director adjunct), Inspector Școlar General Prof. Ioan Macarie, Alexandru Cîmpeanu (Vicepreședintele Consiliului Județean Mureș), Prof. Cristiana Chira (directoarea Casei Corpului Didactic Mureș), deputat Lavinia Cosma (membră în Comisia de Învățământ), Delia Peter (Președinta Comitetului Reprezentativ al Părinților) și Comisar Daniel Frâncescu (Inspectoratul Județean de Poliție Mureș).

„Bucuria revederii este dublată în noi de emoția pe care o îcnercăm știind că așteptările voastre presupun pentru noi, dascălii, strădanie, competență, profesionalism, căci profesorul cu adevărat înțelept nu te invită să intri în casa înțelepciunii sale, ci mai curând te călăuzește către pragul minții sale. Truda aceasta nu va fi în zadar, căci satisfacțiile școlare vor veni prin tot ceea ce veți dobândi mai bun, mai frumos și folositor pentru inima și mintea voastră. Trăim într-o lume aflată într-o expansiune accelerată a cunoașterii și a civilizației, cu care trebuie să ținem pasul. Școala vă va ajuta, tot ceea ce învățați, să aveți instrumentele necesare pentru a face față la această continuă provocare de adaptare la nou,“ a fost mesajul de întâmpinare al Aurorei Stănescu.

Un palmares bogat

Instituția de învățământ are în palmares numeroase reușite la nivel național și local, printre care în ultimul an școlar s-au numărat: 5 premii la nivel național la Limba și literatura română, un premiu la nivel gimnazial la Olimpiada de Lingvistică și patru premii și mențiunui la nivel liceal, două premii și o Mențiune la Limba latină la nivel național; cinci premii naționale la matematică, dintre care două la Olimpiada națională și trei la Concursul Haimovici; trei premii naționale la Limba engleză, din care Locul I și Locul II, un premiu I la Eseu și un premiu I la Proiecte și parteneriate; patru premii naționale la Limba germană, dintre care două locuri I, un premiu III și o Mențiune; un Premiu special la Olimpiada națională de Geografie; cinci premii naționale la Informatică și trei premii naționale la Chimie. De asemenea, Colegiul Național „Unirea“ se mândrește cu participări naționale la Biologie, Istorie, Franceză, Sociologie și Psihologie.

 

„Dragi elevi, fiți receptivi la tot ceea ce veți acumula în această școală, fiți responsabili în tot ceea ce veți întreprinde, acceptați provocarea competiției,“ a fost îndemnul Consuelei Pop.

Ioan Macarie le-a adus celor mici o veste îmbucurătoare: „Dragi copii, de astăzi puteți să vă jucați și la școală. Școala vă oferă posibilitatea aceasta cu condiția să fiți buni, să fiți silitori, să fiți harnici și să respectați profesorii. Să dea Domnul să fiți mereu frumoși și, așa cum știm că este Colegiul Național Unirea, acolo, sus de tot.“

Alexandru Cîmpeanu și-a prezentat la rândul său mesajul pentru nou an școlar: „Marele istoric Nicolae Iorga zicea: Școala cea bună este aceea în care și școlarul învață pe profesor. Vă îndemn, așadar, dragi școlari, să îi ascultați și să îi respectați pe profesorii voștri. Vă adresez rugămintea, distinși profesori, să îi ascultați și să îi respectați pe elevii domniilor voastre. Vă doresc un an școlar plin de succese și realizări.“

 

Lavinia Cosma își dorește ca școala să reprezinte un mediu prietenos și prielnic unei activități pedagogice atractive: „Îmi exprim speranța că vom putea găsi o soluție, toți cei care suntem implicați în acest proces, pentru a face școala un loc mai prietenos. Pentru voi, dragi elevi, vă doresc să vă găsiți acele pasiuni și apoi să găsiți pe cineva care să vi le aprecieze la adevărata lor valoare. E foarte important să nu uitați că educația înseamnă cea mai importantă armă pe care o puteți avea la îndemână ca să vă atingeți toate obiectivele și tot ceea ce visați.

O performanță unică în județ

Anul școlar precedent a fost marcat de o performanță remarcabilă pentru Colegiul Național „Unirea“: primirea certificatului de Școală Europeană, oferit în 24 mai de către Ministerul Educației Naționale, pentru performanțele deosebite obținute în activitatea de cooperare europeană și pentru contribuțiile aduse la promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a educației.

Cristiana Chira a felicitat pe toți cei implicați în obținerea acestui rezultat deosebit: „Vreau să vă felicit pentru dobândirea acestui titlu, de Școală Europeană, și să știți că sunteți singura școală din județ cu acest titlu. În același timp, acum, cu ocazia începutului noului an școlar, vă doresc în egală măsură, elevi și profesori, un an școlar fructuos, plin de realizări și de împliniri.“

 

Delia Peter a oferit un sfat de urmat elevilor: „Trăiește și prețuiește fiecare clipă a copilăriei și învață pentru a deveni un adult puternic, dar fericit.“

Daniel Frâncescu a transmis mesajul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș: „Vouă, elevilor, Poliția Română vă urează să aveți parte de un an plin de reușite, cu rezultate foarte bune și cu provocări depășite cu succes. Sperăm că această zi să rămână o frumoasă și puternică amintire.“

La final, Horațiu Sermășan, absolvent al Colegiului Național „Unirea“, care a obținut media 9,93 la Bacalaureat, a împărtășit celor prezenți câteva din gândurile sale, iar elevul Sebastian Șerban a transmis un mesaj de suflet prin cânt cu ocazia Centenarului Marii Uniri, prilej aniversar care onorează numele instituției de învățământ mureșene care tocmai a început un nou ciclu educativ.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferința de diseminare și promovare a Proiectului Correctional la Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie Penitenciarul Târgu Mureș a organizat joi, 28 martie, conferința de diseminare și promovare a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.