Prima deplasare a ediției pentru handbaliste Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 338 Vizualizări

Prima deplasare a ediției pentru handbaliste

În etapa a III-a a Diviziei A la handbal feminin, CSM Târgu-Mureș va întâlni duminică, 23 septembrie, de la ora 11.00, în deplasare, formația CSU Oradea. Mureșencele se află pe prima poziție a seriei D după primele două etape și pornesc drept favorite în partida de pe Criș. Bihorencele au cedat în primele două runde, 25-33 pe teren propriu cu formația arădeană Crișul Chișineu-Criș și la limită în deplasarea de la CSU Reșița, scor 20-21. Adevărat, echipa mureșeană a susținut ambele jocuri pe teren propriu, dar evoluția tinerelor jucătoare mureșene, marea majoritate crescute la clubul Olimpic Târgu-Mureș a fost una dătătoare de speranțe. Au învins fără replică în prima etapă CS Universitatea de Vest Timișoara cu 37-25 și s-au impus în a doua în fața celor de la Minaur Baia Mare cu 31-23, o pretendentă la câștigarea seriei de șase echipe. Sezonul care va avea două tururi și două retururi se află abia la început, după doar două partide din cele 20, iar prima poziție se datorează golaverajului sperior față de a doua formație cu două victorii, cea din Chișineu-Criș, care întâlnește în această etapă pe teren propriu CSUniversitatea Reșița.

 

Victorie necesară înaintea derby-ului pentru primul loc

Pentru a-și păstra poziția înaintea jocului direct, care se va disputa în 7 octombrie, la Târgu-Mureș, formația mureșeană are nevoie de victorie.

„Este un meci care trebuie câștigat. Nu cunoaștem prea bine echipa din Oradea, dar dacă ne-am putut adapta la un meci cum a fost cel cu Baia Mare, cred că ne putem adapta și de această dată. Ne dorim victoria, mai ales că urmează meciul de pe teren propriu cu Chișineu Criș, ultima pe teren propriu din acest prim tur. Aceasta pare să fie principala adversară din grupă, după rezultate și declarații. Au și câteva jucătoare mai experimentate, transferate din prima ligă. Pauza care urmează ne-ar putea ajuta. Au apărut mici probleme, ușoare accidentări și pauza ne dă ocazia să ne revenim fizic și să punem la punct ceea ce nu a funcționat în primele meciuri”, a spus Mihaela Evi, antrenoarea echipei mureșene.

Motivul întreruperii campionatului este acțăiunea loturilor României din perioada 23-30 septembrie, unde este convocată și mureșeanca Andreea Târșoagă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE