Demonstraţii şi acrobaţii la înălţime, la Festivalul Dronelor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 253 Vizualizări

Demonstraţii şi acrobaţii la înălţime, la Festivalul Dronelor

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Aparatelor de Zbor Radiocomandate (sau, mai pe scurt, Festivalul Dronelor), eveniment organizat de Universitatea Cultural Ştiinţifică Târgu-Mureş şi Aeroclubul României, în parteneriat cu Primăria municipiului Târgu-Mureş şi Asociaţia Club Sportiv FX Racing MS, s-a desfăşurat sâmbătă, 22 septembrie, în incinta Aeroclubului Târgu-Mureş, situat pe strada Libertăţii nr. 120.

Participare numeroasă

Festivalul se bucurat de participarea unor proprietari de drone, aeromodele şi elicoptere atât localnici, cât şi veniţi la Târgu-Mureş din alte zone cum ar fi Bucureşti, Cluj Napoca, Braşov, Odorheiu Secuiesc sau Miercurea Ciuc, precum şi de un public numeros, alcătuit din adulţi şi numeroşi copii, care au savurat pe deplin demonstraţiile de zbor liber şi acrobaţie.

„Participarea este peste aşteptări, avem de la cele mai simple modele la modele complicate din punct de vedere al tehnologiei şi al măiestriei piloţilor, pentru că aparatele de zbor sunt pilotate la un asemenea nivel ridicat doar după foarte multe ore de antrenamente”, a declarat Csegzi Sándor, directorul Universităţii Cultural Ştiinţifice Târgu-Mureş.

Preambul la tehnologii avansate

În opinia lui Csegzi Sándor, într-un viitor foarte apropiat, estimat la câţiva ani, dronele vor însemna mai mult decât un hobby pentru deţinătorii acestora, astfel încât prezenţa la festival a numeroşi copii, viitorii adulţi de mâine, a fost privită drept o reuşită de către organizatorul principal al evenimentului.

„Festivalul Dronelor se află la ediţia a doua, am avut un an pauză, şi e bine să clarificăm că drona înseamnă nu doar dronă, ci tot ce poate fi radiocomandat sau care se deplasează autonom. Apropo de acest aspect, maşinăriile peste cinci-şase ani vor „inunda” drumurile publice cu şofer autonom şi obiectele de zbor care urmează, electrice, de una-două persoane, sunt viitorul. Mă refer la acest lucru deoarece obiectivul principal al Festivalului Dronelor este de a arăta că tehnologia, astăzi, permite anumite lucruri, să arătăm că sunt oameni deja în jurul nostru care sunt familiarializaţi cu această tehnologie şi orice vedeţi în aer sau pe pământ este doar un pas. E chestie de putere, practic toată tehnologia se află aici. Pe de altă parte, trebuie observat faptul că la festival sunt prezenţi mulţi părinţi şi copii, un alt obiectiv pe care ni l-am propus, deoarece în activităţile noastre ţintim toate categoriile de vârstă, care reprezintă prezentul şi viitorul, împreună”, a subliniat directorul Universităţii Cultural Ştiinţifice Târgu-Mureş.

Cursuri de profil, la Universitatea Cultural Ştiinţifică

Nu în ultimul rând, Csegzi Sándor a lansat o invitaţie pasionaţilor de drone din municipiul Târgu-Mureş de a se înscrie la cursurile de profil derulate de Universitatea Cultural-Ştiinţifică, instituţie care are sediul în Târgu-Mureş, strada Iuliu Maniu 4.

„Pentru cei care au o pasiune, noi le arătăm calea către o meserie”, a conchis Csegzi Sándor.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE