Home / Administratie / FOTO: Mircea Duşa, prefectul Centenarului

FOTO: Mircea Duşa, prefectul Centenarului

Distribuie

Noul prefect al judeţului Mureş, Mircea Duşa, a depus jurământul marţi, 25 septembrie, în cadrul unei ceremonii organizată în Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureş. Invitatul special al evenimentului a fost Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne, iar din prezidiu au mai făcut parte Péter Ferenc – preşedintele Consiliului Judeţean Mureş şi Nagy Zsigmond – subprefectul judeţului Mureş.

Carmen Daniela Dan, mesaj de susţinere

Hotărârea de Guvern prin care Mircea Duşa a fost numit prefect al judeţului Mureş a fost rostită de ministrul Afacerilor Interne, care a vorbit apoi despre responsabilităţile funcţiei de prefect, în faţa unui auditoriu numeros alcătuit din primari de toate coloraturile politice, şefi de instituţii şi consilieri judeţeni sau locali.

“Mă bucur pentru că astăzi am ocazia să fiu alături de domnul Mircea Duşa. Ar fi multe de spus, dar eu sunt convinsă că dumneavoastră îl cunoaşteţi şi ştiţi că şi-a exercitat cu transparenţă, seriozitate şi cu mult profesionalism funcţiile publice pe care le-a deţinut ca ministru al Afacerilor Interne, ca ministru al Apărării Naţionale, ca secretar de stat şi chiar ca prefect al judeţului Harghita”, a afirmat Carmen Daniela Dan, care l-a asigurat apoi pe Mircea Duşa de tot sprijinul instituţional al Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, Carmen Daniela Dan a spus că venirea lui Mircea Duşa în rândul salariaţilor Ministerului Afacerilor Interne “este un câştig” pentru ministerul pe care îl conduce.

“Cred că toate aceste condiţii în care trebuie să privim mandatul public pe care îl avem trebuie să aibă în centru două priorităţi: cetăţeanul şi comunitatea şi sunt convinsă că prefectul judeţului Mureş va ţine cont de fiecare dată în exercitarea responsabilităţilor onorante de aceste două priorităţi”, a completat ministrul Afacerilor Interne.

Programul de guvernare, “foaia de parcurs”

După rostirea jurământului, noul prefect al judeţului Mureş a dezvăluit câteva din priorităţile sale de viitor, la loc de cinste figurând respectarea obiectivelor din programul de guvernare.

“Mai e puţin şi se împlinesc doi ani de când guvernul susţinut de alianţa PSD – ALDE pune în aplicare ceea ce s-a afirmat în campania electorală la alegerile pentru Parlament şi odată ce programul de guvernare a fost aprobat de Parlament, el a devenit lege”, a punctat Mircea Duşa, care a mărturisit că îşi doreşte “transparenţă şi responsabilitate, în slujba cetăţeanului”, în cadrul instituţiei pe care o conduce.

Referendumul, prima provocare

Cetăţean al judeţului Mureş de aproximativ 10 ani, Mircea Duşa a pus apoi accentul pe asigurarea ordinii publice şi a siguranţei cetăţeanului, precum şi pe organizarea referendumului din 6-7 octombrie.

“Mă refer la amenajarea secţiilor de votare, la confecţionarea materialelor necesare votării. Sunt sigur că partidele şi organizaţiile implicate în această perioadă în campania electorală de promovare a obiectivelor referendumului îşi vor face datoria pe partea aceasta de campania electorală”, a arătat prefectul judeţului Mureş, care a promis că alături de echipa sa va lua toate măsurile pentru ca “din punct de vedere tehnic şi organizatoric să nu avem nicio problemă.”

Centenarul, marcat prin activităţi de calitate

O altă prioritate dezvăluită de Mircea Duşa se referă la manifestările organizate cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, în perioada premergătoare zilei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României.

“Sunt multe acţiuni în judeţ care sunt dedicate acestui eveniment, Centenarului României, şi sunt convins că aşa patrioţi cum îi cunosc pe locuitorii judeţului Mureş vom face eforturi ca acest mare eveniment al României să fie marcat cum trebuie în judeţ”, a subliniat prefectul judeţului Mureş.

“Să ne aducem aminte de urmaşii noştri, că acum 100 de ani părinţii noştri, fraţii noştri, au făcut eforturi şi au dat atâtea jertfe de sânge pentru ca România să fie ce este astăzi, un stat unitar, o ţară mare, o ţară apreciată şi recunoscută în lume”, a adăugat Mircea Duşa.

Mircea Duşa, apreciat de social-democraţi

La finalul ceremoniei, liderul PSD Mureş, Vasile Gliga, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, că numirea lui Mircea Duşa în funcţia de prefect al judeţului Mureş este un plus de valoare pentru judeţul Mureş.

“Cred că faptul că sala a fost atât de plină arată faptul că s-a simţit nevoia unei schimbări la Prefectură. E o problemă pe care o au toţi primarii, în primul rând cu fondul funciar şi cu titlurile de proprietate care sunt blocate în Mureş de mulţi ani. Experienţa şi renumele dobândit în administraţia publică, fiind ministru de Interne şi ministru al Apărării, îl recomandă pe domnul Duşa, care e un plus de valoare pentru judeţul Mureş. Sper să se implice, să rezolve multe din problemele primarilor şi multe din problemele administrative şi juridice ale judeţului”, a precizat preşedintele PSD Mureş.

Péter Ferenc: “Judeţul are nevoie de instituţii puternice”

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, care deţine şi funcţia de lider al UDMR Mureş, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, că are speranţa unei bune colaborări instituţionale cu echipa condusă de Mircea Duşa, pentru binele locuitorilor judeţului Mureş.

“Consider că este o instituţie importantă şi o funcţie foarte importantă funcţia de prefect. Din punct de vedere instituţional, colaborarea dintre Consiliul Judeţean Mureş şi Prefectură trebuie să fie foarte bună. Sper ca prin noua echipă de la Prefectură vom avea o colaborare foarte bună, sunt conştient că indiferend dacă este vorba de proiecte judeţene sau naţionale care se realizează pe teritoriul judeţului Mureş avem nevoie de o colaborare cât mai bună. Am toată deschiderea faţă de domnul Mircea Duşa şi sper că vom avea o colaborare foarte bună pentru că judeţul are nevoie de instituţii puternice”, a afirmat Péter Ferenc.

Text şi foto: Alex TOTH

 

 

De asemenea, verificati

VIDEO. Premiera spectacolului GGWorld

Distribuie Teatrul pentru Copii și tineret Ariel din Târgu Mureș va găzdui joi, 18 aprilie, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.