Nici familia tradițională nu mai e ce-a fost – „Familia fără zahăr“

Conceptul de familie în România a reintrat recent în atenția publică și a generat nesfârșite dezbateri care au separat populația țării în două mari tabere: cea care consideră că familia reprezintă uniunea dintre un bărbat și o femeie, și cea care consideră că o familie poate fi formată din persoane de același sex. În ecuație se adaugă, bineînțeles, copiii și rudele. Pe fondul încordat al Referendumului familiei, spectacolul „Familia fără zahăr“, realizat în 2017 de Centrul pentru Teatru Educațional Replika, în parteneriat cu Teatrul Mic din București, a devenit extrem de actual. Deși producția dezbate familia în sensul ei cel mai larg, întreaga controversă care încinge rețelele de socializare și presa românească se află în mod intrinsec în structura spectacolului.

„Familia fără zahăr“ prezintă o serie de situații preluate din viața reală de către Mihaela Michailov, în urma unei documentări laborioase, interpretate cu pasiune și elan de actorii Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabriel Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu și Paul Dunca. Cazurile ilustrate sunt binecunoscute, unele dintre ele fiind o constantă îndelungată în istoria familiei „tradiționale“ autohtone. Astfel, rând pe rând, spectacolul aduce în fața publicului scene în care copiii sunt discriminați, în cadrul familiilor, în funcție de vârstă, primul născut având parte de un tratament preferențial, copiii sunt confruntați cu divorțul părinților, care le va separa viața în două, una alături de mamă, cealaltă alături de tată, divizare care va tranșa, astfel, cu brutalitate, însăși ideea de uniune familială. În altă situație, copiilor li se aplică tratamente pedagogice cu cureaua sau cu palma, ca să învețe de timpuriu disciplina usturătoare a obedienței și a fricii, copiii sunt abandonați de părinții plecați în străinătate și lăsați în grija unor bunici frecvent excedați de responsabilități și care sunt portretizați ca niște supereroi anonimi, copiii devin victimele unei educații viciate, prost înțelese, care le anulează capacitatea de decizie și le inoculează anxietăți, culpe și complexe încă din primii ani de viață. Este prezentată și situația adolescentei gay care se confruntă cu refuzul părinților de a o înțelege, fapt pentru care preferă să își părăsească familia pentru a-și găsi echilibrul emoțional și sentimental în medii mai prielnice.

Accentul cade preponderent pe copii, însă nu sunt excluse nici persoanele de alte vârste care fac parte din sensul general al termenului familie. Fie că vorbim de vârstnicii care se înconjoară de câini, pe care îi adoptă ca pe niște copii, în speranța de a găsi un remediu pentru singurătate și frica de moarte, fie că vorbim de tineri plecați în Singapore, care în seara de Crăciun se întrețin cu aplicații prin care un robot cu voce feminină este programat să răspundă la întrebări ca un surogat de ființă umană inteligentă, sunt personaje care vorbesc despre familie atunci când aceasta lipsește cu desăvârșire.

Fără zahăr, dar cu sare și piper

Spectacolul expune multiplele fațete și complexități ale familiei contemporane recurgând la empatie. Montarea lui Radu Apostol reușește să foreze cu adevărat în adâncul spectatorilor prin strălucita idee de a transforma întregul spectacol într-un musical, pe muzica compusă de Bobo Burlăcianu și pe versurile lui Bobi Dumitraș, membrii trupei Fără zahăr. Astfel, scenele sunt potențate de muzica ce încorporează folclor românesc, cabaret, karaoke, rap, blues și folk, oscilând stările afective pe care le ilustrează, iar versurile inspirate, de un umor când abraziv, când amar, reușesc, alternativ, să ofere o notă de ilaritate absurdă unui moment, pentru ca în următorul să pună în funcțiune glandele lacrimale.

Umorul e de înaltă calitate, iar interpretarea actorilor, prin interacțiunile reciproce și sincronizări, creează un organism compact, funcționând ca o echipă adevărată. În fapt, aceștia se și prezintă la începutul spectacolului, în aceeași cheie ironică, declinându-și identitatea civilă și, implicit, apartenența la o familie (și, prin realizarea spectacolului, chiar una scenică).

După cum sugerează și titlul spectacolului, familia românească este frecvent una amară, dar citind semnificația prin prisma celor care nu agreează zahărul în general, se pot identifica și părțile bune. Dacă familia propriu-zisă are bune și rele, în funcție de caz, „Familia fără zahăr“ este delicioasă de la început la sfârșit fiindcă reușește să dea până și amărelii o nuanță îndulcită și să ne sugereze că, la fel ca în spectacol, și în viața reală umorul, muzica și joaca ne oferă o distanțare sănătoasă față de propriile vulnerabilități.

Andrei VORNICU

Familia fără zahăr

Texte de Mihaela Michailov
Regie: Radu Apostol
Distribuție: Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabriel Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu, Paul Dunca
Scenografie: Gabi Albu
Coregrafie: Paul Dunca
Video: Elena Găgeanu, Gabi Albu
Versuri: Bobi Dumitraș
Muzica originală: Bobo Burlăcianu
Pregătire muzicală: Oana Pușcatu