Share

Home / Invatamant / Savanții europeni sărbătoriți la Târgu-Mureș de Ziua Europeană a Limbilor

Savanții europeni sărbătoriți la Târgu-Mureș de Ziua Europeană a Limbilor

Ziua Europeană a Limbilor a fost sărbătorită vineri, 5 octombrie, de Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” prin a VII-a ediție a concursului național „Tehnologia Zilei Europene a Limbilor” pe tema „Savanți europeni”.

S-au organizat două tipuri de concursuri cu această ocazie: face to face și online. La concursul face to face au participat tineri de la 17 licee teoretice și tehnologice din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Harghita și Mureș, iar on-line s-au primit colaje și desene din 24 de județe printre care se numără Bihor, Sibiu, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Galați, dar și alte județe a căror afișe încă nu au reușit să ajungă.

Concursul a fost organizat pe echipe de câte cinci însoțite de coordonator, iar elevii au avut o probă scrisă și una orală în care au vorbit și scris despre savanți (bibliografia lor, descoperirile) în limbile engleză și franceză. Proba scrisă a durat cel mult 15 minute, a avut 30 de întrebări, iar liceele tehnologice au avut dreptul să colaboreze spre deosebire de cele teoretice. La proba orală au fost 20 de întrebări, cu oferirea varianelor la liceele cu profil tehnologic și fără variante de răspuns la cele cu profil teoretic. Ponderea franceză-engleză a fost egală.

Pentru că partea orală a concursului a fost de o durată mai îndelungată, în paralel s-au defășurat nouă ateliere de lucru, ca probe instructiv-educative care nu fac parte din concurs: desen, probă de recunoaște melodia, de traduceri, de modă, fiind doar pentru petrecerea timpului într-un mod plăcut a elevilor.

Concursul on-line, foarte popular

Au participat la concursul on-line copii din aproape țara, din orașe precum Mioveni (județul Argeș), București, Toplița, Podu Turcului (județul Bacău), Șendriceni sau Balș, cu afișe reprezentând oameni de știință ca Marie Curie, George Emil Palade, Albert Einstein, Carl Friedrich Gauss, Nicolaus Copernic sau Henri Coandă.

În deschiderea evenimentului a cântat artista Roxana Halmi, elevă și cântăreață de muzică populară. Momentele artistice au fost însă presărate de-a lungul întregului eveniment, fiind prezente și trupa Barbarossa Samba Grup din București, Acacia Kitata Lukibadiku & Leopold cu dansuri și ritmuri africane, un grup de la Palatul Copiilor din Târgu-Mureș și multe altele.

Roxana Halmi

„Sunt doritori, sunt generoși, nerăbdători să concureze și avem premii multe pentru ei datorită suportului Primăriei Târgu-Mureș, profesorilor de limbi străine din județ și din cele partenere. Comisia este complexă, atât pentru proba scrisă, cât și cea orală, formată din profesori de la noi și de la liceele partenere, iar împreună vor stabili clasamentul”, a spus Daniel Raduly, organizator eveniment și profesor de limbă franceză la Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”.

La final, premiile au fost acordate pe două categorii. Astfel, la categoria liceelor tehnologice pe locul I s-a clasat Colegiul Economic N. Titulescu, Baia Mare, pe locul II Colegiul Economic Transilvania, Târgu-Mureş, pe locul III Liceul Tehnologic Gh. Şincai, Târgu Mureş, mențiunea I revenindu-i Colegiului Agricol Traian Săvulescu, Târgu Mureş, iar mențiunea II Colegiului Tehnic Napoca, Cluj Napoca.

La categoria liceelor teoretice, locul I a fost oferit Liceului Teoretic Bolyai Farkas, Târgu Mureş, locul II Colegiului Național Al. Papiu Ilarian, Târgu Mureş, locul III Liceului Teoretic Petru Maior, Ocna Mureş, Alba, iar mențiunea îi aparține Colegiului Național Unirea, Târgu Mureş.

Printre premii s-au numărat tricouri, instrumente de scris, cărți, dicționare, puzzle-uri, rechizite, ghiozdane, penare, invitații la Cinema Arta, mouseuri, selfie stickuri, înscrieri gratuite la DELF, la mediatecă și reduceri substanțiale la cursuri de limba franceză.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Rămas bun, conf. univ. dr. Dumitru Moldovan!

Conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș își exprimă regretul față de …

Share
Share