Record de goluri în Liga IV Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 386 Vizualizări

Record de goluri în Liga IV

În etapa a VI-a a Ligii IV Elite la fotbal seria Mureș s-a înregistrat un record de goluri înscrise în această ediție. În cele șapte meciuri s-au înscris nu mai puțin de 55 de goluri, cu o medie de aproape 8 goluri pe meci și victorii categorice ale fruntașelor.

Singurul rezultat de egalitate s-a înregistrat la Sovata, în partida dintre formația locală ACS și Unirea Ungheni, jocul care se și anunța cel mai echilibrat al rundei. Surprinzător, la cea mai mică diferență a cedat tocmai ultima clasată, Gaz Metan Daneș, „doar” 0-4 la Atletic Târgu-Mureș. Scorul etapei l-a stabilit liderul Mureșul Luduș, pe terenul din Sămașu, 12-3 cu ASC din localitate. Oarecum surprinzătoare este și diferența la care a învins pe teren propriu ACS Miercurea Nirajului. Aceștia au obținut prima victorie a sezonului, 6-0 în fața CSM Sighișoara, formație cu un start promițător. Victorii scontate la scor au reușit și Raza de Soare Acățari și Mureșul Rușii Munți, cu Viitorul Ungheni și ACS Sâncrai Nazna, 7 și 8 la 1.

Superioritate valorificată doar la final

Tot cu 8-1 a trecut și a doua clasată, CSM Târgu-Mureș, cu Mureșul Cuci. Proporțiile scorului păreau din start previzibile, dar cu toate acestea desprinderea a avut loc spre final, cu cinci goluri în ultimul sfert de oră. Deși prima repriză s-a jucat practic la o singură poartă, înainte de pauză s-a înscris doar de două ori. După un șut în bară a revenitului veteran Ousmane Ndoye din minutul 5 și o nouă ocazie irosită de acesta în minutul următor, Viorel Ferfelea a reușit dubla la interval de nici două minute, în minutele 11 și 12. Scorul s-a păstrat până la pauză în special din cauza impreciziei șuturilor și a câtorva intervenții ale portarului echipei din Cuci. Ndoye a făcut totuși 3-0 în minutul 52, cu un șut plasat din întoarcere din unghi, dar târgumureșenii au cedat treptat inițiativa. În minutul 57 Mureșul Cuci a redus diferența la o eroare a fundașilor gazdelor și parcă se întrezărea o posibilă surpriză. Impulsionați de antrenorii Seches Carol și Constantin Lungu, târgumureșenii au apăsat pe accelerație și au mai punctat de cinci ori. În minutul 77 Ferfelea a reușit tripla și după doar două minute a înscris și Bogdan Botezatu. Kanyaro Péter a dus în minutul 83 scorul la 6-1 și după alte cinci minte Ferfelea a înscris pentru a patra oară. În minutele de prelungire Botezatu a reușit dubla, stabilind scorul final. CSM așteaptă de acum duelul pentru prima poziție cu ludușenii, care va avea loc în 27 octombrie, la Luduș.

Rezultatele etapei a VI-a

Raza de Soare Acățari          – Viitorul Ungheni      7-1

ASC Sărmașu                       – Mureșul Luduș         3-12

Atletic Târgu-Mureș            – Gaz Metan Daneș     4-0

ACS Miercurea Nirajului    – CSM Sighișoara       6-0

CSM Târgu-Mureș               – Mureșul Cuci            8-1

Mureșul Rușii Munți           – ACS Sâncrai Nazna 8-1

ACS Sovata                          – Unirea Ungheni        2-2

Clasamentul

  1. Mureșul Luduș              6 6 0 0 41-  7     18
  2. CSM Tg. Mureș             6 6 0 0 31-  6     18
  3. Unirea Ungheni            6 4 1 1 28-  7     13
  4. Atletic Tg. Mureș          6 4 1 1 22-11      13
  5. Raza de Soare Acățari 6 3 0 3 12-13       9
  6. Mureșul Cuci                6 3 0 3 13-27       9
  7. Mureșul Rușii Munți  6 2 1 3 14-13        7
  8. CSM Sighișoara           6 2 1 3 15-17        7
  9. ACS Sovata                   6 2 1 3   7-16        7
  10. ASC Sărmașu               6 2 1 3 9-30         7
  11. ACS Miercurea Niraj  6 1 2 3 12- 9        5
  12. ASC Sâncrai Nazna     6 1 2 3 10-19       5
  13. Viitorul Ungheni         6 1 0 5 10-24      3
  14. Gaz Metan Daneș        6 0 0 6   1-25     0
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE