- redactia
- 0 comentarii
- 190 Vizualizări
Implică-te în construcția Cetății!
9 octombrie 2018Hotelul Concordia din Târgu-Mureș găzduiește miercuri, 10 octombrie, de la ora 17.00, o conferință pe tema rolului pedagogului în construcția cetății, inițiativă cetățenească la care s-ar dori să se implice cât mai mulți concetățeni, cu propuneri și idei. Întâlnirea va fi mai degrabă un fel de workshop, în care fiecare participant poate veni cu idei constructive, iar intrarea este liberă. Printre vorbitori se vor afla invitați de prestigiu din domeniul pedagogiei, specialiști din învățământul liceal și univesitar.
„România centenară este o construcție tânără și plină de viață, o cetate cu fundație durabilă, cu ziduri care ne susțin spiritualitatea, care ne adăpostesc valorile, cele care la urma urmei ne definesc, o cetate care trebuie construită și reconstruită în permanență. Cu toții suntem cărămizi în acest proces. Pedagogul dintotdeauna ne-a șlefuit, ne-a așezat cu grijă la locul cel mai potrivit, pentru ca Cetatea să crească și să prospere. De o vreme încoace, părerile despre menirea pedagogului sunt împărțite. Este Pedagogul un simplu furnizor de cunoștințe sau are un rol mult mai important, cel de formator de conștiințe, de arhitect al eternei Cetăți? Dacă și tu ți-ai pus această întrebare, dacă și tu crezi că rolul Pedagogului nu se limitează la transmiterea de informații, ci dimpotrivă, un adevărat pedagog are obligația de a forma cetățeni cu conștiința propriei importanțe, te așteptăm !”, este mesajul organizatorilor acținunii, Platforma Civică România 100.
Ideea este așadar aceea de a pune bazele unui învățământ cu baze sănătoase, unul în urma căruia să culeagă roadele generațiile următoare, copiii, nepoții și strănepoții noștri, să construim o societate care să nu-și mai alunge valorile.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu