Home / Slider / Lipsă de solidaritate sindicală de Ziua Mondială a Muncii Decente

Lipsă de solidaritate sindicală de Ziua Mondială a Muncii Decente

Distribuie

Marţi, 9 octombrie, membrii Confederației sindicale Cartel ALFA au decis să poarte banderole albe, fiecare la locul său de muncă, pentru a evidenția nedreptatea sistemelor economice, restrângerea și deteriorarea drepturilor lucrătorilor din România.

Președintele filialei Mureș a Cartel ALFA, Markos Gyorgy, a explicat, într-o conferință de presă, că această campanie a confederației sindicale, numită ”Schimbăm regulile”, își propune în principal modificarea legii Dialogului Social. Însă nu mai există coordonare a mișcărilor sindicale, Markos susținând că doar Confederația Cartel ALFA este neimplicată politic, din întreaga mișcare sindicală românească.

”Intenție declarativă, de solidaritate sindicală există numai că nu există și intenție faptică. La nivel național, confederația Cartel ALFA este singura neimplicată politic, în timp ce celelalte confederații simpatizează sau chiar au afinități cu diferite partide. După ce cele cinci confederații sindicale au încheiat un acord pentru o luptă comună, atunci când a avut loc transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, la foarte puțin timp, cei de la CNSLR Frăția au semnat un parteneriat cu Guvernul”, a atras atenția liderul Cartel ALFA Mureș.

CNSLR Frăția, pact cu PSD

Președintele CNSLR Frăția Mureș, Călin Cociș, a admis că fiecare confederație sindicală se manifestă diferit de ziua Mondială a Muncii Decente, unele fac acțiuni iar altele trimit comunicate de presă sau pe rețelele de socializare. Cociș a susținut și el atât faptul că există diferențe de opinii dintre confederații sindicale, cât și semnarea unui acord al ”Frăția” cu Guvernul PSD.

”Solidaritate sindicală există, noi în plan local ne întâlnim, negociem contracte colective de muncă, participăm la Comisia de dialog social. E adevărat că sunt discuții legate de chestiuni divergente. Dar pe Legea 62, a Dialogului social, care este ”cuiul lui Pepelea” pentru mișcarea sindicală, acel proiect care a fost asumat în primă fază de cele cinci confederații sindicale, a suferi modificări propuse, fie de Ministerul Dialogului Social, fie de mediul politic și mediul patronal. Asta nu înseamnă că există o disoluție sau un război între confederațiile sindicale. Mai degrabă eu le-aș numi niște controverse pe anumiți termeni sau anumite articole din proiectul de modificare a Legii 62. Într-adevăr, CNSLR Frăția în noiembrie 2017 a făcut un pact cu Guvernul condus de Mihai Tudose, dar nu pe Legea 62 ci pe implementarea ordonanței privind transferul contribuțiilor de la angajator la angajat”, recunoaște Cociș.

Se pare că singurele puncte în privința cărora toți sindicaliștii, indiferent de confederația din care fac parte, sunt de acord, este legat de faptul că unii foști lideri sindicali, naționali sau locali au trecut în tabăra politică, intrând inclusive în parlament. Dar liderii de sindicat remarcă mai ales o tot mai accentuată pasivitate a membrilor de sindicat din România, care nu mai sunt interesați să răspundă la apelurile liderilor lor.

Ce înseamnă munca decentă

Ziua internaţională a muncii decente se marchează de 11 ani, pe 7 octombrie, iar sindicatele din întreaga lume sunt mobilizate sub egida sloganului „Să punem capăt lăcomiei corporaţiilor”. Ca şi în ani trecuţi, o gamă largă de evenimente sunt planificate şi la Bruxelles, unde e programată şi o demonstraţie de amploare organizată de sindicatele belgiene împotriva austerităţii. Anul trecut au fost înregistrate 113 acţiuni din 35 de ţări, iar sindicatele din aceste ţări au revendicat asigurarea remunerării corecte şi echitabile a muncii, calitatea locurilor de muncă, protecţia socială sigură, respectarea drepturilor şi libertăţilor angajaţilor.

Emis în 1999 la reuniunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii, conceptul de „muncă decentă” implică drepturi fundamentale și standarde internaţionale de muncă; oportunităţi de ocupare şi remunerare, protecţie şi securitate socială, dialog social şi tripartitism, valabile în economia formală și informală, munca salariată sau pe cont propriu, în agricultură, în fabrică, la birou, acasă sau în comunitate.

V. OANCEA

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.