JCI Târgu Mureș obține onorabilul premiu „Most Outstanding Local Organization“ în rețeaua JCI România Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 279 Vizualizări

JCI Târgu Mureș obține onorabilul premiu „Most Outstanding Local Organization“ în rețeaua JCI România

În cadrul Conferinței Naționale JCI România, desfășurată la București, în weekendul 5-7 octombrie 2018, organizația locală Junior Chamber International (JCI) din Târgu Mureș a obținut premiul „Most Outstanding Local Organization“ – cea mai remarcabilă organizație locală din rețeaua JCI România. Un premiu prestigios care denotă implicarea membrilor JCI din Târgu Mureș în schimbarea spre bine și dezvoltarea comunității în care trăim.

Această conferință a stabilit standarde înalte, fiind organizată într-un cadru festiv la Banca Națională a României, unde au fost premiate cele mai bune proiecte din ultimul an, cei mai dedicați membri, cel mai bun președinte local și, nu în ultimul rând, premiul cu care avem onoarea să ne mândrim în acest an și anume cel obținut pentru cea mai bună organizație locală. JCI Târgu Mureș a avut nominalizări la 7 din cele 8 categorii premiate, iar pe lângă premiul pentru organizație s-a întors acasă, de asemenea, cu încă două premii:

Premiul Best Inter-organization collaboration pentru proiectul „I love my health & Tech Drive“ realizat împreună cu Asociația InnoDrive, unde copiii participanți au avut ocazia pe parcursul a două ediții să învețe să codeze, să afle mai multe lucruri despre o viață sănătoasă prin alimentație și sport și să realizeze primele lor pagini web despre fructele și sporturile preferate.

Premiul special „Marius Sigheti” pentru merite deosebite obținut de Hermina Man pentru implicare în cadrul organizației JCI. Hermina este persoana care a făcut posibilă existența organizației JCI Târgu Mureș astăzi, prin devotamentul, ambiția și darul ei de a strânge oameni, iar premiul obținut este o distincție a membrilor deosebiți oferită de JCI în cinstea unei persoane la fel de deosebite: Marius Sigheti, fost membru JCI căruia întreaga organizație îi poartă un enorm respect și îi resimte lipsa.

Mai mult, la București, delegația locală, alături de participanții din întreaga țară au avut plăcerea să îi cunoască pe cei 10 tineri câștigători din acest an ai Galei TOYP (Ten Outstanding Young Persons). Cei 10 câștigători sunt oameni deosebiți care au ieșit în evidență prin realizările lor remarcabile, excelează în domeniile lor de activitate și crează schimbări pozitive în comunitate. Mai multe detalii despre ei pot fi găsite pe http://toyp.jciromania.ro/editia-2018/

JCI Târgu Mureș dorește să mulțumească conducerii JCI România și organizatorilor galei, să felicite colegii din organizațiile locale din țară pentru premiile câștigate și în primul rând să mulțumească tuturor membrilor JCI Târgu Mureș pentru implicare, tuturor colaboratorilor, sponsorilor, autorităților care susțin activitățile și proiectele organizației. Doar împreună reușim să contribuim la evoluția și armonizarea comunității în care trăim.
Activitatea JCI Târgu Mureș continuă la fel de intens ca și până acum. Pe lângă activitățile și proiectele de zi cu zi, în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, JCI Târgu Mureș este organizatorul Academiei de Leadership JCI România.

În cadrul acestei academii vor participa viitorii lideri ai organizațiilor locale din țară, echipele de conducere de anul viitor care se vor echipa cu cunoștințele și aptitudinile de care au nevoie pentru a avea un impact pozitiv în comunitățile din care fac parte. Această întâlnire își propune să dezvolte legături strânse de colaborare între toate organizațiile JCI România astfel încât să producem o schimbare pozitivă și de durată în societatea românească.

În aprilie 2019 echipa JCI Târgu Mureș va organiza de asemenea prima Academie JCI Active Citizens din România, unde participanții vor învăța cum pot să dezvolte proiecte de succes, cu impact, având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite, iar în 2020 echipa locală se bucură să fie gazda Conferinței Naționale JCI România și să aducă la Târgu Mureș participanți din întreaga țară, invitați JCI din străinătate și tineri remarcabili.

Echipa JCI Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE