- redactia
- 0 comentarii
- 655 Vizualizări
INTERVIU. Arta contemporană de la Cluj și Chișinău, la Târgu Mureș: George Roșu „face texte”, iar Tatiana Fiodorova face portrete de femei, pe hârtie igienică
17 octombrie 2018Șapte artiști vizuali au participat la rezidența asociată proiectului Pădurea rotundă, organizată de Asociația K’ARTE, în intervalul 4-14 octombrie, la Târgu Mureș. Ultima zi a coincis cu vernisajul expoziției „Off Course”, la Camera K’arte, în cadrul căruia fiecare artist și-a expus propria versiune a devierii de la traseul spațio-temporal în care suntem angrenați prin traiul cotidian, chiar dacă direcția nu este mereu cea pe care ne-o dorim.
Am vorbit în timpul rezidenței cu doi dintre artiști, George Roșu din Cluj Napoca, și Tatiana Fiodorova din Chișinău, nume cunoscute ale artei contemporane, care și-au găsit la Târgu Mureș, pentru un scurt răstimp, rezerva de inspirație necesară.
Reporter: Îmi puteți face o prezentare sumară a voastră? Ce ar trebui să știe lumea despre voi, ca artiști?
George Roșu: Eu vin dintr-o zonă de ilustrație digitală și cumva încerc să fug de zona asta, de ilustrație. De ceva vreme nu mai folosesc desenul ca formă, ci mai mult text și cuvinte. Cu asta mă ocup: fac texte (râde).
Tatiana Fiodorova: Eu sunt din Chișinău, Republica Moldova, și în ultimii șase ani m-am centrat mai mult pe carte de artist, iar acum mă ocup de pictură, dar într-o manieră conceptuală. Am trecut de la cărți de artist la expoziții personale, iar în cadrul celui mai recent proiect am început să desenez pe hârtie igienică. Am început această formă în urmă cu doi ani, la Reghin, iar în acest răstimp am dezvoltat stilul de desen și am desenat în Chișinău, în Ucraina și în cadrul unei rezidențe la Iași. Proiectul este în curs de derulare, dar aici, la Târgu Mureș, m-am decis să folosesc un mediu nou de lucru.
Portretele fragilității
Rep.: Preferi ca hârtia pe care desenezi să aibă o anumită culoare?
T.F.: În Chișinău, foarte frecvent folosesc un tip foarte ieftin, care e rozaliu, și de regulă desenez femei în vârstă, ieșite la pensie. Mă axez mai mult pe felul în care femeia din Republica Moldova supraviețuiște în spațiul post-sovietic, pentru că pensia este foarte mică, de circa 50 de dolari pe lună. Am încercat să vorbesc despre această problemă și timp de trei ani am documentat activitatea de la piața de vechituri, unde o femeie își vindea treptat din obiectele personale. Dar acum piața a fost înhcisă de către autorități care au considerat că nu este un loc prezentabil al orașului. Acum, această femeie este în imposibilitate de a mai produce un venit suplimentar, deoarece această piață era special concepută pentru pensionari și nu se percepeau taxe. Astfel, ei puteau veni și vinde la liber.
Rep.: De ce sunteți preocupată numai de femei?
G.R.: Statisticile indică faptul că în spațiile foste sovietice bărbații nu trăiesc la fel de mult ca femeile, astfel încât femeile rămân singure la un moment dat. Dar am început să desenez femei și fiindcă am pornit de la povestea mamei mele. Ea a lucrat în perioada sovietică la o fabrică, iar după Perestroika și-a pierdut slujba și a devenit o vânzătoare ilegală în piață, la fel ca femeia pe care am desenat-o. Am continuat pe această temă ca să aflu care este transformarea imaginii femeii, din perioada sovietică și până în prezent, și să dezvolt o poveste personală într-o perspectivă mai generală.
„Arta contemporană n-are suficient umor”
Rep.: Care sunt temele tale predilecte în artă?
G.R.: Mă preocupă în ultima vreme chestiile sociale. Eu activez mai mult pe Facebook decât în galerii. Chestiunile sociale și știrile zilei sunt lucrurile de care mă ocup. De unde și scandalul (râde).
Rep.: Te interesează să dai și o notă comică creațiilor tale?
G.R.: Da, acestea ies comice. Sunt de părere că arta contemporană n-are suficient umor. E mult prea sobră și devine elitistă tocmai de-asta, fiindcă îți creează impresia că e ceva mult prea serios și profund ca să poți să înțelegi și, de fapt, de multe ori nu e. Acum încerc să cobor într-o zonă mai accesibilă. Folosesc pentru asta umorul sau textele clare. Adică, ceea ce vezi, aia e.
Rep.: Din punct de vedere financiar, e o artă comercializabilă? Cum o monetizezi?
G.R.: Nu știu dacă există artă comercială în sine. Dacă se vinde, se vinde. Nu e neapărat o preocupare a mea. Acum mă ocup de situații sociale, iar din zona asta nu ai cum să faci bani pentru că e tristă și e tristă fiindcă e sărăcie. Mă ocup să atrag atenția, nu să fac bani din asta.
Rep.: Nu considerați că dimensiunea hârtiei igienice e restrictivă pentru activitatea dumneavoastră? Nu simțiți uneori necesitatea de a dispune de spații mai mari ca să desenați?
T.F.: Cred că dimensiunea hârtiei igienice este foarte potriviă pentru portrete. Nu comunici ceva despre spațiu, ci despre persoană. Pentru mine reprezintă un cadru foarte bun pentru portrete și am optat pentru hârtia igienică pentru că e un material foarte fragil, iar asta transmite și ideea de fragilitate a persoanei. Implică, de asemenea, și o relație între oameni și stat și felul în care statul le folosește corpul social după pensionare, tratându-i ca pe niște deșeuri. Atunci când am obținut rezidența la Iași mi-am continuat tematica fragilității și am realizat o altă serie de desene, cu copii romi, în care am surprins relația lor cu părinții și felul în care aceștia în prețuiesc. În fiecare zi, aceștia mergeau în Piața Centrală ca la un loc de muncă și cereau bani, dar și în alte locuri. Am făcut și niște desene în piața de vechituri din Iași, care se leagă de sărăcie.
Destinații noi, temporare sau permanente
Rep.: Cum găsiți România în raport cu Republica Moldova?
T.F.: Nivelul e complet diferit. Condițiile de trai sunt mult mai bune decât la Chișinău.
Rep.: V-ați muta în România?
T.F.: E o întrebare dificilă pentru că în Chișinău am un loc de muncă și am stabilitate, dar aici ar trebui să o iau de la zero și nu e ușor. Cu toate astea, în ultimii 15 ani mă tot întreb unde să mai plec. Am fost în diverse locuri, dar am stat două-trei luni, după care m-am întors. La Chișinău nu e, totuși, atât de rău. Îmi place clima și mâncarea, care e foarte naturală comparativ cu țările europene. Avem multe lucruri frumoase, iar locuințele sunt mult mai ieftine să le închiriezi sau să le cumperi față de țări precum Anglia. Transportul în comun e ieftin.
Rep.: Tu te simți confortabil în România?
G.R.: Eu vreau să plec. Trebuia să plec, de fapt, până acum, dar se va întâmpla la anul. Ne mutăm în Berlin. Eu, prietena mea și pisica.
Rep.: Care a fost până acum experiența voastră la Târgu Mureș în cadrul rezidenței?
G.R.: Târgu Mureș e un orășel foarte fain. M-am plimbat trei zile, am mers non-stop și am făcut mulți kilometri. Am folosit și în lucrarea pentru expoziție o piatră cubică din Cetate, dar o voi duce la final înapoi. E un oraș fain, dar ca orice oraș din România, e nevoie de multe lucruri. Se simte chestia asta românească… nu că mă plâng iarăși, dar știi la ce mă refer: nu avem artă, nu avem librărie, cade acoperișul bibliotecii; n-am intrat în spital, dar bănuiesc că are lipsuri, la fel ca celelalte. Ceea ce mi se pare mișto, față de Cluj, de exemplu, e chestia asta dublă, că intri în magazin și te salută în română și în maghiară. Mi se pare foarte fain faptul că mai e ceva în plus, față de Cluj, unde e numai româna. După mine, ar trebui să fie trei limbi: română, maghiară și engleză.
T.F.: Eu am mai fost înainte și la Reghin, iar acum am stat aici mai multe zile. E foarte frumos faptul că am văzut componenta multietnică, foarte colorată uneori, precum populația romă. Pentru mine a fost impresionant să văd bărbații cu pălării cu boruri largi și nu știu de exemplu dacă este vreo diferență între cei care poartă pălărie și cei care nu poartă, la fel cum nu înțeleg diferența între culorile pielii. Unii au tenul deschis, iar alții sunt mai negricioși. Mi se pare foarte interesant că, atunci când am fost la Reghin, comparativ cu București sau alte locuri din România, am văzut pretutindeni drapele. E un simbol ideologic puternic. L-am văzut și aici, dar nu atât de frecvent ca la Reghin. Astfel, m-am decis să abordez această chestiune în tabloul meu din cadrul expoziției, adaptat la instalația din curtea Colegiului Național „Unirea“, care m-a inspirat la rândul ei.
A consemnat Andrei VORNICU
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu