Home / Reghin / Câinii din adăposturi, mai aproape de un cămin prin campania „Adoptă un câine”

Câinii din adăposturi, mai aproape de un cămin prin campania „Adoptă un câine”

Distribuie

Municipalitatea Reghin, Fundația pentru protecția animalelor ”Fiducia”- Reghin, Fundația pentru protecția animalelor ”Robin Hood”- Austria, au organizat vineri, 19 octombrie, în Parcul Central din Reghin acțiunea ”Adoptă un câine”.  Scopul acțiunii a fost de a încuraja și promova adopției câinilor din adăposturi, precum și a programului de sterilizări gratuite demarat de Fundația pentru protecția animalelor ”Robin Hood”.

„Vin în  România din perioada  anilor 90, iar Fundația pe care o conduc a fost înființată 2010 și de atunci ajut și adăposturile de câini comunitari din Reghin, atât cel al primăriei cât și cel privat  al Fundației Fiducia. Am organizat această campanie  pentru două scopuri, primul îl reprezintă încurajarea programului de adopții, să mediatizăm adopțiile câinilor din adăposturi. Sper ca în urma unor astfel de evenimente lumea să aibă o mai mare deschidere să viziteze adăposturile. Acasă,  în Austria am dus cinci câini de la adăposturile din România, iar ideea să aducem acești căței din adăpost în Parcul Central a fost aceea ca oamenii să se convingă că acești căței  sunt foarte drăguți, cuminți, foarte prietenoși, nu au imaginea unor câini sau bestii fioroase care latră din spatele gratiilor. Al doilea motiv al acestei acțiuni a fost acela de a da informații complete referitoare la importanța programului de sterilizare. Singura modalitate viabilă să nu mai ai câini vagabonzi este să reduci numărul lor prin sterilizare. Fundația Robin Hood pe care o conduc are un proiect de sterilizări gratuite în care sunt deja implicați un număr de 17 medici veterinari care fac sterilizări gratuite, atât la câini cât și la pisici, finanțate de către Fundația Robin Hood pentru cei care nu-și permit sterilizarea lor. În ultimii ani au fost sute de adopții de câini în Germania și Austria, unde e foarte greu să găsim o casă pentru aceste animale, și atunci sperăm să reușim să avem adopții pe plan local, să nu mai fie necesar să ducem acești câini afară”, ne-a declarat Marion Löcker, președintele Fundației pentru protecția animalelor „Robin Hood” din Austria.

Participarea voluntarilor

Acțiunea s-a bucurat de prezența voluntarilor, elevi din cadrul Liceului Tehnologic „Lucian Blaga”, care au pus umărul la promovarea campaniei de adopiții a unui cățel din adăposturi.

„Noi, elevii Liceului Tehnologic „Lucian Blaga” organizăm în fiecare an cursuri despre îngrijirea cățeilor, despre adopția lor, despre cum ar trebui să-i tratăm, cum să ne îngrijim de ei, mai exact despre cum să-i ajutăm. Acesta ar fi al șaptelea an în care se organizează astfel de cursuri. Lucrăm împreună Asociația Robin Hood  din Austria  care ne îndrumă în ce privește aceste cursuri. Ele sunt găzduite de liceul nostru la care participă de regulă elevii de clasa a XI-a și a XII-a, iar doamna care coordonează aceste cursuri este Marion Löcke. În cadrul acțiunii din Parcul Central am dorit să atragem cât mai mulți cetățeni din Reghin să adopte un câine , să salveze o viață. Am împărțit baloane, am mediatizat această acțiune, am dorit să ne facem cât mai văzuți și auziți. Facem acest lucru, nu că ar fi acest lucru al adopției unui câine o mare problemă, dar mi se pare mai în regulă să adopți un animal decât să-l cumperi, la urma urmei câinele este la fel de iubitor, este aproape de tine la fel ca și un câine care îl cumperi dintr-un pet shop  sau din alte locuri”, a precizat Ioana Denisa, clasa XI-a C, Liceul Tehnologic „Lucian Blaga”.

De ce e important să adopți un câine ?

„Adopția unui câine este un lucru benefic în primul rând pentru familia sau persoana respectivă care are astfel o stare de bine, o senzație plăcută că a reușit să facă un lucru bun, să-i ofere unui suflet nevinovat, lipsit de apărare, o casă, iar în schimb poate să primească o dragoste necondiționată, energie pozitivă, armonie în casă de la acești căței. Toată încărcătura adopției unui câine poate fi o experiență pozitivă. Dacă în familie există și copii, cu atât mai mult pentru că părinții se pot folosi de prezența cățelului în familie pentru a-l responsabiliza pe copil, îl poate  implica în creșterea și educarea cățelului. În același timp,  îi poate oferi o altă variantă de a-și petrece timpul liber, plimbând cățelul, jucându-se cu el, spălându-l, pieptănându-l, decât să-și petreacă timpul liber pe tabletă sau pe telefon care este probabil cea mai mare oroare părinților din ziua de azi.Lucrând în învățământ, făcând și diferite lecții cu copii și animale, am observat că ambii au de învățat unii de la ceilalți”, a precizat  Oana Pascu, psiholog, voluntar în cadrul Fundației Robin Hood.

„Sper ca reghinenii  să încurajeze adopția cățeilor din adăposturi”

Cei aproximativ 10 căței prezentați au făcut deliciul celor prezenți, în special al celor mici, premize pentru ca părinții lor să viziteze adăposturile unde câini își așteaptă un stăpân.

„Sper ca după această acțiune lumea să-și schimbe viziunea asupra  acestor câini din adăposturi, să fie mai curajoși să viziteze adăposturile , să se uite de căței  și să-i adopte. Vâzându-i aici în parc și-au putut da seama că nu sunt niște câini fioroși. De asemenea, sper să înțeleagă că  aceste operații de sterilizare a câinilor și pisicilor  nu sunt niște operații care să le facă rău animalelor. Sunt veterinari foarte bine pregătiți care se ocupă de acest lucru. Sper ca reghinenii  să încurajeze adopția cățeilor din adăposturi ,astfel ca numărul acestora să se reducă, animalele să poată beneficia de un cămin, să nu încurajăm atât de tare achiziția de căței de la crescători pentru că și acești căței din adăpost pot oferi aceiași bucurie care o poate oferi un animal de rasă cumpărat. Poate nu au adoptat azi cățeii care i-am adus în parc , deși am văzut interesul copiilor față de aceste animale.Unii dintre ei au început să sune părinții, le-au trimis poze cu ce au văzut, le-au sus că sunt super drăgălași și i-au rugat pe părinți să vină în parc să-i vadă. Dacă nu se adoptă azi, măcar pe viitor să vină în adăpost să vadă cățeii, să se intereseze de un cățel atunci când au nevoie. În adăpost sunt și căței de rasă, ajung aici pierduți sau abandonați, Ciobănești germani, Husky, deci pot găsi în adăpost și căței de rasă”, a subliniat Marion Löcker, președintele Fundației pentru protecția animalelor „Robin Hood”.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.