„Şcoala nevestelor”, reprezentația cu numărul 40 Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 110 Vizualizări

„Şcoala nevestelor”, reprezentația cu numărul 40

Spectacolul „Şcoala nevestelor” de Molière, în regia lui Cristi Juncu, beneficiind de scenografia lui Cosmin Ardeleanu şi coregrafia lui Bordás Attila, este programat duminică, 11 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Național Târgu-Mureș.

Aceasta este reprezentația cu numărul 40 a spectacolului aflat în repertoriul Teatrului Național Târgu-Mureș de șapte stagiuni, se anunță în cadrul unui comunicat remis de către Biroul de P.R. al Companiei Liviu Rebreanu.

Spectacolul „Şcoala nevestelor” îi are în distribuţie pe actorii Nicu Mihoc, Ale Țifrea, Cristian Iorga, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Csaba Ciugulitu, Ion Vântu şi Luchian Pantea.

„Şcoala nevestelor” este o satiră acidă la adresa cuplurilor în care diferenţa de vârstă depăşea limita bunului simţ, în care Molière își valorifică talentul comic pentru a elabora o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă. Comedia interesează în special prin contrapunctul delicat şi uneori patetic dintre Arnolphe şi Agnes. Arnolphe şi-a crescut copila „de suflet” ferită de privirile oricărei alte fiinţe, vrând să şi-o păstreze pentru sine şi să fie sigur de supunerea şi fidelitatea ei. Agnes, în schimb, încearcă să scape de această soartă şi e gata să se arunce în braţele unui soţ tânăr şi frumos.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Casieria din incinta Teatrului de marți până vineri, între orele 9:00 și 15:00, și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau la numărul de telefon 0365.806.865 și la Agenția de Bilete din incinta Palatului Culturii, de marți până vineri, între orele 12:00 și 17:30, sau la numărul de telefon 0372.951.251.

Bilete și abonamente pot fi procurate online accesând portalul www.biletmaster.ro.

(A.V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE