Didactica. Emiţător – mesaj – receptor

Procesul de comunicare între vorbitorii unei limbi (ai limbii române) presupune un emiţător şi un receptor (sau mai mulţi receptori).

Emiţătorul este persoana care transmite un mesaj.

Mesajul – (referitor la limbă) este alcătuit din semne şi se constituie la rândul său într-un semn, substituind realitatea pe care o transmite. Prin decodificarea mesajului, receptorul ajunge la acelaşi conţinut transmis de emiţător.

În definiţia mesajului am întâlnit termenul: decodificare.

Cuvântul decodificare conţine ca radical:

Cod: sistem de semne care servesc la transmiterea unui mesaj.

A decodifica – acţiunea de a înţelege mesajul transmis.

Receptorul este cel care preia mesajul (acesta conţinând o informaţie, o indicaţie directă pentru cel căruia i se adresează, adică receptorului sau receptorilor).

Unele caracteristici lingvistice (fonetice, morfologice, sintactice, lexicale, etc.) diferenţiază funcţia mesajului.

Pronumele personale şi verbele de persoana I caracterizează un limbaj având o funcţie emotivă: „Căci astăzi chiar de mai ascult / Nimicurile acestea / Îmi pare-o veche de demult / Poveste” (Mihai Eminescu – „Adio”).

Funcţia referenţială a textului este susţinută prin unele caracteristici morfologice (pronume şi verbe la persoana a III-a): „Stau buluc în gura râpei şi ascultă: stau parcă ar fi bolovani. Iar se opresc şi stau o vreme.” (Mihail Sadoveanu – „Nicoară Potcoavă”).

Metalimbaj – limbaj în care se descrie o limbă, se fac referiri la limbă, se vorbeşte despre limbă. („Acum voi avea cinstea a arăta că limba noastră, pre care toţi socot că o ştiu, dar nimeni nu o ştie cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis şi fără ortografie…” (Costache Negruzzi).

Pentru că o anumită organizare a noţiunilor dintr-o ştiinţă presupune un sistem, vom trata data viitoare sistemul limbii.

Prof. dr. I Cornelia TOŞA