Drapelul naţional, arborat pe turnul Palatului Administrativ Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 318 Vizualizări

Drapelul naţional, arborat pe turnul Palatului Administrativ

Drapelul național a fost ridicat duminică, 11 noiembrie, pe turnul Palatului Administrativ, printr-o ceremonie impresionantă la care au participat zeci de cetățeni, preoți și reprezentanți ai autorităților locale.

Ceremonia a început la ora 9.30, la Catedrala Ortodoxă din Târgu-Mureș, cu Sfânta Liturghie, iar de la ora 11.30, drapelul a fost sfințit în fața Catedralei.

A avut loc și o slujbă comemorativă în memoria eroilor căzuți în teatrele de operații, ținând cont de faptul că, în fiecare an, la 11 noiembrie se marchează Ziua veteranilor din teatrele de operații.

Ulterior, drapelul a fost purtat de personal al Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului de Interne către Palatul Administrativ, unde a fost ridicat pe turnul mare, cu ajutorul Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Mureș.

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, drapelul a fost ridicat pe versurile imnului de stat, intonat de preoții din municipiu, alături de târgumureșenii prezenți la eveniment.

„În al 11-lea ceas, în a 11-a zi şi a 11-a lună din 1918 a fost semnat armistiţiul pentru încheierea Primului Război Mondial. Tocmai de aceea, în 2014 am declarat ziua de 11 noiembrie Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii. România a rulat peste 40.000 de militari în teatrele de operaţii, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi peste 150 au fost răniţi. Am considerat că cel mai valoros simbol, cel mai valoros cadou pe care-l poţi face militarilor care participă în misiuni în afara teritoriului naţional este drapelul naţional, şi unul special, unul omagial, drapelul Marii Uniri. Sigur că drapelul a mai fost arborat pe turnul Palatului Administrativ şi în alţi ani, dar numai în ziua de 1 Decembrie. De această dată l-am arborat mai repede cu aproape 3 săptămâni şi cred că va rămâne acolo până după data de 1 ianuarie, atunci când vom arbora bannerul legat de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene a României.  După sfințirea drapelului de către preoții din municipiul Târgu-Mureș și aducerea lui, oficial, de către militari de la toate structurile Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, am fost sprijiniți de Salvamont Mureș, cărora le mulțumesc pe această cale, pentru că a fost o premieră. Până acum s-a arborat drapelul de sus în jos, de data aceasta a fost ridicat așa cum se ridică un drapel pe catarg atunci când se arborează”, a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului Județul Mureș, în colaborare cu Garnizoana Târgu-Mureş, Consiliului Judeţean Mureş și Protopopiatul Ortodox din Târgu-Mureș, cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureș, al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, al Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Col. Sabin Motora” Mureș și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al Județului Mureș.

(Redacţia)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE