Trei din trei după derbyul popicarelor Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 96 Vizualizări

Trei din trei după derbyul popicarelor

Echipa feminină de popice a obținut a treia victorie din noul sezon în etapa a III-a a Campionatului Național. Echipa antrenorilor Orosz István și Seres Joszef au învins în această etapă pe arena proprie marea rivală Conpet Petrolul Ploiești cu scorul de 6-2 la puncte de echipă, 3354-3044 la totalul popicelor doborâte, 19-5 la numărul de manșe câștigate. Adevărul este însă acela că la formația prahoveană, deși rămâne principala rivală a mureșencelor, echipa s-a bazat pe doar două jucătoare. Acestea au fost proaspăta campioană națională la individual Daniela Lăcătușu și Luminița Dogaru, ele fiind dealtfel și cele care au obținut cele două puncte ale echipei. Acestea au câștigat duelurile cu Alina Hanc și Gyéresi Anna, ambele cu victorii foarte strânse, cu câte două manșe câștigate și victorii decise la ultima lansare. Alina Hanc a cedat la doar 7 „bețe” în primul schimb, înfrângere cauzată de o bilă „goală” spre final, în timp ce Dogaru a obținut victoria la un singur popic, la ultima lansare, când avea nevoie de 8 popici pentru a egala, dar aceasta a reușit „nouarul” după un duel foarte pasionant, încheiat 546-547 p.d. Punctele echipei mureșene au fost obținute de către Duka Tilda, cu 564 p.d. (4-0 la manșe), Maria Ciobanu 569 (3-1), Méhész Anita 563 (4-0) și Doina Baciu 550 (4-0), ordinea fiind cea a intrării pe arenă.

Criteriu de selecție pentru Liga Campionilor

Dacă adversara mureșencelor nu le-a mai ridicat de această dată probleme pentru a obține victoria, miza întâlnirii a devenit mai degrabă un criteriu pentru alcătuirea lotului pentru primul tur din cadrul Ligii Campionilor. Mureșencele vor susține la sfârșitul săptămânii o partidă dificilă în deplasare cu formația slovenă KK Triglav Kranj. Adversara este una bine cotată, cu un recent loc I la Cupa Europei, iar în lot se află două medaliate la Campionatul Mondial disputat în acest an la Cluj, una obținând titlul mondial la U23.

Returul de pe arena Electromureș va avea loc în 8 decembrie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE