Home / Cultură / „Du-te dor cu Mureșul” aflat la prima ediție

„Du-te dor cu Mureșul” aflat la prima ediție

Vineri, 16 noiembrie 2018 Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” din Târgu-Mureş a avut onoarea să găzduiască prima ediţie a Festivalul Național Concurs de interpretare a cântecului popular românesc „Du-te dor cu Mureșul”.

Organizatorii acestei manifestări au fost Asociația Culturală Mureșul Superior, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, Primăria Târgu-Mureș, Centrul de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Mureş și bineînțeles gazdele, Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul”.

32 de concurenți din toate zonele țării

Acest eveniment s-a născut la inițiativa lui Ioan Cristian Țăran, din dorinţa de a promova şi cultiva cultura tradiţională românească în această zonă geografică foarte bogată încă în tradiţii şi obiceiuri și promovarea tinerilor interpreti de muzică populară.

În concurs s-au înscris în total 32 de concurenți, iar în urma preselecției au ramas în concurs 15 concurenţi din aproape toate zonele folclorice ale ţării.

Atât pentru concurenţi, cât şi pentru invitaţi, acompaniamentul a fost asigurat de un grup folcloric excepţional condus de către poliinstrumentistul prof. Florin Cismaş, membru al Ansamblului Profesionist „Mureşul”.

Juriul a fost format din specialişti din domeniul folclorului și tradiţiilor, dar şi oameni de radio şi televiziune. Președintele juriului a fost prof. univ. dr. Carmen Mihăescu, iar restul juriului a a fost format din prof. Dorina Oprea, interpretul Ciprian Istrate, realizatoarea de emisiuni folclorice Radio România Târgu-Mureş și interpret de folclor Maria Butilă și realizatorul de emisiuni folclorice Radio România, interpret de folclor, Cătălin Maximiuc.

9 premii acordate la final

Câștigatorii concursului desemnați de juriu sunt Crina Maria Pop din Sălaj (Marele premiu), Cristina Maria Fărcaș din Mureș (Premiul I), Cosmin Cotîrlă din Mureș (Premiul II), Spinei Damian din Republica Moldova (Premiul III), Rareș Măcinică din Mureș (Premiul de popularitate), Dan Constantin Vasilescu din Sibiu (Premiul Juriului), Violeta Ioana Todoran din Bistrita-Năsăud (Premiul Juriului), Ionuț Cocoș din Ialomița (Mențiune) și Diana Maria Crețu din Sibiu (Mențiune).

În cea de-a doua parte a festivalului, au urcat pe scenă Grupul „Dor” al Școlii Populare de Arte din Târgu-Mureș, sub conducerea profesoarei Dorina Oprea, și au interpretat Ovidiu Furnea, Maria Butilă, Dorina Oprea, Paul Ananie, Teodora, Narcisa și Teodor Țogorean, Nelu Șopterean și Cătălin Maximiuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Omul din spatele halatului: Dr. Lucian Mărginean

Fondator al primului Centru de Excelență în Stroke din România, autor a numeroase intervenții de …