Didactica. Nivelele limbii

Sistemul limbii este subordonat mecanismului gândirii. O organizare logică a elementelor de bază, a cuvintelor, asigură o asociere a lexemelor în contexte.

Pornind de la componentele simple, de la sunete (având reprezentarea grafică, literele) vom aminti nivelele limbii.

Nivelul fonologic – Nivelul expresiei reprezentate prin sunete. Combinaţiile de sunete în secvenţe au ca rezultat unităţi lexicale.

De exemplu sunetele: u, e, t, n, p, r, c, i prin combinare într-o anumită succesiune au constituit forma de expresie sonoră sau grafică în cuvântul puternic. Această unitate folosită pentru a transmite a anume informaţie este pusă de vorbitor în relaţie cu sensul de bază din dicţionar al cuvântului puternic.

Nivelul lexical – Unitatea componentă a nivelului lexical este cuvântul. Nivelul lexical este în strânsă legătură cu nivelul fonologic, sintactic, morfologic şi semantic (cuvântul este compus din sunete, intră într-o structură sintactică care impune anumite forme flexionare, iar influenţa reciprocă a cuvintelor dă valoarea generală a contaxtului).

Nivelul morfologic – Are în vedere structura morfologică a limbii, deci formele flexionare ale cuvintelor, forme necesare pentru exprimarea categoriilor gramaticale (gen, număr, caz, persoană, mod, timp, diateză, grad de comparaţie).

Nivelul semantic – Forma cuvântului este asociată unui sens. Sensul mesajului lingvistic însumează sensurile particulare ale elementelor componente.

De exemplu: „Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente ale sale: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru.” (I.L. Caragiale).

Nivelul sintactic – Presupune structurarea termenilor, a cuvintelor într-o construcţie (îmbinare) care să asigure înţelegerea mesajului.

Înşiruirea termenilor ca: dor, mai, singur, am, un nu constituie un mesaj, deşi recunoaştem fiecare cuvânt în parte.

În przeentarea nivelelor limbii, am avut în vedere şi modul d emanifestare în comunicare a vorbitorilor.

La început, sunetele au constituit diferenţa între aprobări şi dezaprobări, între bucurie şi tristeţe. Prin combinarea sunetelor s-au constituit cuvintele (puţine şi izolate, la început). Iniţial, cuvintele care desemnau o noţiune permiteau înţelegerea primară între vorbitori.

Morfologia a permis alcătuirea unor propoziţii, deci îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi mult mai târziu a propoziţiilor în fraze.

Totul s-a încadrat ca timp în secole şi chiar în milenii.

Vom mai face referiri la nivelele amintite şi în alte tablete, mai ales că d ela un cuvânt interjecţional la o exprimare complexă şi coerentă a fost o cale foarte lungă.

Prof. gr. I Cornelia TOŞA