Studenţi UMFST, în vizită la Hirschmann România Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 515 Vizualizări

Studenţi UMFST, în vizită la Hirschmann România

Departamentul de Inginerie Industrială și Management al Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureș şi Hirschmann Automotive au organizat vineri, 16 noiembrie, o vizita la sediul fabricii din Parcul Industrial Mureş.

Potrivit paginii de Facebook a companiei Hirschmann România, în cadrul vizitei studenţii au primit informaţii utile despre industria auto, precum şi despre oportunităţile profesionale oferite de Hirschmann România.

“Prin intermediul acestei întâlniri ne-am dorit să aducem studenţii mai aproape de industria auto şi să realizăm o introducere în sistemul de management al companiei noastre. Am dezbătut detalii referitoare la instrumentele utilizate în „Automotive” şi am evidenţiat oportunităţile de a efectua stagii de practică sau lucrări de licenţă împreună cu noi. Pe lângă informaţiile tehnice am discutat şi despre ceea ce înseamnă management, orientare către obiective, eficienţă şi foarte important satisfacerea cerinţelor clientului. Subiectele abordate au fost unele interesante, abordând inclusiv puncte ce ţin de motivare şi dezvoltare personală”, se precizează în comunicat.

Reprezentanţii Hirschmann România au mai precizat că în acest an sediul UMFST Târgu-Mureş va găzdui două întâlniri între studenţi şi reprezentanţi ai top-managementului companiei.
“Dincolo de toate, Hirschmann România, companie producătoare de componente auto cu sediul central în Austria şi două puncte de lucru în Târgu-Mureş, doreşte să creeze şi să dezvolte competenţe împreună cu Universitatea pentru noile generaţii de ingineri şi tehnicieni. Compania noastră este renumită ca fiind o foarte bună şcoală, ce investeşte în educarea şi formarea personalului, atât din punct de vedere tehnic cât şi uman. Invităm studenţii să participe la următoarele evenimente organizate de către Universitate în colaborare cu Hirschmann România, în data de 11 decembrie 2018 şi 17 decembrie 2018 la sediul universităţii. Temele seminariilor vor tinţi procesul de îmbunătăţire continuă şi impactul managementului calităţii în industria auto, fiind moderate de către directorul operaţional Sebastian Cândea şi managerul de calitate Ciprian Lupeiu”, se arată în comunicat.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE