Raed Arafat vrea program de 8 ore pentru medicii de la stat Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 835 Vizualizări

Raed Arafat vrea program de 8 ore pentru medicii de la stat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a declarat, recent, la postul de televiziune Digi 24, că după creşterea salariilor din sectorul bugetar, loialitatea faţă de acesta ar trebui să fie la nivel maximum.

În acest sens, creatorul SMURD în România a fost de părere că medicii trebuie să aibă un program de lucru clar de opt ore şi să existe un control al calităţii serviciilor medicale din spitalele publice.
„Este o problemă de fond, fundamentală în sistemul sanitar şi trebuie găsită o soluţie. Ştiu că sunt medici, în fiecare oraş există medici, care lucrează şi la stat şi la privat şi acest lucru trebuie analizat şi trebuie văzut fenomenul şi să punem un program de lucru clar de opt ore şi după program poate că sunt alte soluţii să lucreze şi în altă parte. S-a pus pe masă altă soluţie, practicată în Franţa de exemplu, să poţi să ai pacientul tău privat în spitalul public, asta există, dar nu să fii la doi patroni, la doi concurenţi în final şi să nu ştii unde este loialitatea ta şi cu cine eşti”, a afirmat dr. Raed Arafat.

Totodată, dr. Raed Arafat a militat pentru existenţa unui control al calităţii pentru medicii care profesează în sectorul public.

“Poate că trebuie umblat la programul de lucru, să ajungem la un program de lucru normal de opt ore, la plata care se dă şi să nu rămânem la program redus. Nu suntem la program de opt ore în sistemul sanitar, suntem la un program redus şi nu ştiu dacă mai există vreo ţară care are un astfel de program în sectorul public. Trebuie să existe controlul calităţii, indicatorilor – eşti medic în spitalul public: cât ai făcut, câţi pacienţi ai văzut, consultat, care este rezultatul tău în sistemul public”, a subliniat dr. Raed Arafat.

Referindu-se la managementul spitalelor de stat, dr. Raed Arafat a fost de părere că “managerul trebuie să ştie că este responsabil pe ce face, cum merge spitalul, cum arată spitalul şi atunci am putea pretinde ca spitalele publice să aibă acelaşi lucru ca spitalele private din punct de vedere al calităţii condiţiilor de cazare şi de curăţenie, dar nu vreau să generalizez pentru că am intrat în spitale publice foarte curate”.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE