Proiect de 25 de milioane de euro pentru modernizarea transportului local din Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1535 Vizualizări

Proiect de 25 de milioane de euro pentru modernizarea transportului local din Târgu-Mureş

Aleşii locali ai municipiului Târgu-Mureş sunt invitaţi să decidă joi, 29 noiembrie, cu prilejul unei şedinţe ordinare de lucru, soarta unui proiect care vizează aprobarea unui studiu de oportunitate pentru proiectul „Achiziționarea de autobuze ecologice care să deservească transportul public de călători al Municipiului Târgu-Mureș”, propus spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea proiectului: 103 milioane de lei

Proiectul prevede şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei care vizează achiziţionarea a 38 de autobuze hibrid, care să deservească transportul public de călători al municipiului Târgu-Mureş, precum şi aprobarea preţului estimativ de 2.721.768 de lei, cu TVA inclus, per vehicul, respectiv a preţului estimativ pentru cele 38 de autobuze, în cuantum de 103.427.184 de lei, cu TVA inclus.

Potrivit expunerii de motive pentru aprobarea studiului de oportunitate, document disponibil pe pagina web a Primăriei municipiului Târgu-Mureş, www.tirgumures.ro, autorităţile locale din „Oraşul trandafirilor” intenționeză să depună o cerere de finanțare pentru proiectul „Achiziționarea de autobuze ecologice care să deservească transportul public de călători al Municipiului Târgu-Mureș”, prioritizat de către Autoritatea Urbană a Municipiului Târgu-Mureș în Documentul Justificativ și propus spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4- Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

„Pentru proiectele prioritizate de Autoritatea Urbană în Documentul Justificativ, au fost obținute aprobările preliminare din partea Agenției de Dezvoltare Regională Centru și din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În acest sens, Municipiului Târgu-Mureș i-a fost alocată suma de 25,6522 milioane de euro pentru implementarea Obiectivului Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, se menţionează în document.

Documente strategice, aprobate

Conform aceleiaşi surse, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 221/27 iulie 2017 și Hotărârea Consiliului Local nr. 222/27 iulie 2017 au fost aprobate două documente strategice, respectiv Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Târgu-Mureș 2016-2023 și Planul de Mobilitate Urbană a Municipiului Târgu-Mureș, documentații care au obținut toate aprobările necesare din partea Agenției de Dezvoltare Regională Centru și din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și care au ca componentă principală dezvoltarea transportului public de călători la nivelul ariei administrative a municipiului Târgu-Mureș.

„Prin Hotărârea Consiliului Local 220/26 iulie 2018 și Hotărârea Consiliului Local 221/26 iulie 2018 au fost aprobate participarea în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru proiectele privind achiziția de 15 autobuze electrice de 10 metri și 32 autobuze electrice de 12 metri, proiecte care vin să completeze necesarul de autobuze destinate transportului public de călători. În vederea obţinerii unei asistențe financiare nerambursabile pentru acest proiect, în procent de 98% din valoarea investiției, la care se adaugă cheltuielile neeligibile, a fost necesară realizarea acestui Studiu de oportunitate care necesită o aprobare din partea Consiliului Local Municipal Târgu-Mureș. Realizarea acestui studiu de oportunitate precum și aprobarea acestuia în Consiliul Local sunt condiții obligatorii de eligibilitate în Ghidul de finanțare în vederea înregistrării Cererii de finanțare în MYSMIS și obținerii asistenței financiare nerambursabile”, se arată în expunerea de motive.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE