Programul de 1 Decembrie la Iernut
29 noiembrie 2018Primăria și Consiliul Local Iernut organizează cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, în centrul orașului, o serie de manifestări cultural-artistice dedicate Zilei Naționale, intitulate sugestiv „Pentru România Unită”. Evenimentul va demara la ora 11.00, cu deschiderea oficială, urmată de depunerile de coroane din partea instituțiilor și organizațiilor locale, o ceremonie religioasă și discursul primarului localității, Ioan Nicoară și se va încheia cu un concert de muzică patriotică în interpretarea Carina Avram, Roxana Iagăr, Raluca Mureșan și Rareș Măcinic. Ceremonia va continua cu o paradă a instituțiilor, asociațiilor și organizațiilor din Orașul Iernut, iar de la ora 18.30, la Casa de Cultură va avea loc un spectacol cultural, prezentat de actorul Rudy Moca. Acesta va avea în deschidere prezentarea filmului documentar „Traseul memoriilor iernuțene” și va fi urmat de spectacolul de muzică populară intitulat „Pentru România unită”, avându-i ca invitați pe interpreții Veta Biriș, Ionuț Langă, Simion Surdu, avându-i alături pe aceiași Carina Avram, Roxana Iagăr, Raluca Mureșan și Rareș Măcinic.
Lasă un comentariu