Home / Administratie / FOTO: Centenarul, sărbătorit cu cinste în Sînpaul

FOTO: Centenarul, sărbătorit cu cinste în Sînpaul

Distribuie

Primăria și Consiliul Local al comunei Sînpaul în parteneriat cu Centrul Comunitar de Resurse Sînpaul au organizat joi, 29 noiembrie, manifestările de celebrare a Zilei Naționale a României.

Evenimentul a început la ora 12.00, cu depunerea de coroane la monumentul eroilor din comună, de către reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Sînpaul, a Şcolii Gimnaziale Valea Izvoarelor și a Poliției Locale Sînpaul. După depunerea de coroane a urmat slujba religioasă a unui sobor de preoți, în memoria tuturor care au contribuit la realizarea Marii Uniri.

”Marcăm în acest an Centenarul Marii Uniri, un eveniment marcant al țării noastre, care ne inspiră dar în același timp ne responsabilizează pentru viitor. În comuna noastră trăiesc în comuniune mai multe grupuri etnice, vorbesc aici de români, maghiari și romi, care doar împreună pot reuși să dezvolte această comunitate extraordinară din Sînpaul. Așa cum în urmă cu 100 de ani strămoșii noștri au luptat pentru Unire, și noi cei de azi trebuie să luptăm pentru o țară mai bună cu un viitor luminos al copiilor noștri”, a declarat Diana Bodi, președintele Centrului Comunitar de Resurse Sînpaul.

Elevii Școlii Gimnaziale Valea Izvoarelor au marcat în mod special în acest an sărbătorirea Centenarului Marii Uniri printr-un program cultural emoționant. Evenimentul a fost completat cu un spectacol de dansuri populare și cu un recital al îndrăgitului interpret de muzică populară Ovidiu Furnea.

Ionel ALBU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul rectorului UMFST. Leonard Azamfirei: „Dorința de a avea plata cu ora, să nu fie mai mare decât dorința de a avea oameni tineri”

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a avut loc joi, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.