Home / Eveniment / Papa Francisc va vizita anul viitor mai multe oraşe din România

Papa Francisc va vizita anul viitor mai multe oraşe din România

Distribuie

Papa Francisc va vizita anul viitor mai multe oraşe din România, iar Nunţiatura Apostolică urmează să informeze, la finalul acestei luni, care va fi perioada în care Sfântul Părinte va sosi în ţara noastră, a anunţat, vineri, episcopul greco-catolic PS Florentin Crihălmeanu.

„Va fi o vizită în România, ştim că era plănuită pentru luna mai dar, având în vedere summitul din 9 mai, tocmai administraţia guvernamentală şi prezidenţială au spus că nu pot organiza două vizite într-un termen atât de apropiat. Ca urmare, la sfârşitul acestei luni urmează Nunţiatura Apostolică să ne informeze cum s-a restabilit vizita Pontifului Roman. Ce ştim este că nu va fi numai la Bucureşti, ci şi în alte oraşe importante din ţara noastră, dar nu este fixat programul”, a spus PS Florentin Crihălmeanu, citat de Agerpres.

Episcopul greco-catolic, care vineri a participat la dezvelirea statuii Cardinalului Iuliu Hossu, a fost amplasată pe Bulevardul Eroilor, în fata Catedralei Schimbarea la Faţă, şi-a exprimat speranţa că Suveranul Pontif va vizita şi Clujul.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Bilanțul final al proiectului „Din grijă pentru tine”. Dr. Simona Gurzu: “Doar 30% din cei consultați au fost declarați sănătoși fizic”

Distribuie În intervalul 10-12 martie s-a derulat, la Târgu Mureș, proiectul „Din grijă pentru tine”, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.