Home / Cultură / FOTO, VIDEO: Oaspeți de suflet la sărbătoarea colindelor de la Bistra Mureșului

FOTO, VIDEO: Oaspeți de suflet la sărbătoarea colindelor de la Bistra Mureșului

Distribuie

Biserica Ortodoxă din Bistra Mureșului, comuna Deda, a găzduit duminică, 9 decembrie, cea de a a IX-a ediție a festivalului de colinde „Astăzi s-a născut Hristos”. Evenimentul a fost organizat, cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei,  de Primăria și Consiliul Local Deda, Protopopiatul Ortodox Reghin, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Centru Cultural Catehetic și Pastoral „Sfântul  Mare  Mucenic Pantelimon” din Bistra Mureșului și Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin.

„În fiecare clipă Hristos se naște în sufletele noastre”

După oficierea Sfintei  Liturghii  de către un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh Sergiu Andone, frumoasele colinde și-au făcut simțită prezența în lăcașul sfânt al credincioșilor din Bistra Mureșului, nu înainte ca organizatorii să salute prezența oaspeților de seamă care au onorat cu prezența sărbătoarea de la Bistra Mureșului.

„Acest festival, ajuns în acest an la cea de a IX-a ediție, are loc aici la Bistra Mureșului, chiar în Casa Domnului, la inițiativa și grija părintelui paroh Sergiu Andone, sufletul acestui eveniment  alături de  prof. Silvia Andone, soția sa, care s-a implicat la toate edițiile de până acum. Festivalul poartă acest minunat titlu „Astăzi s-a născut Hristos”, deoarece pentru noi creștinii, în fiecare clipă Hristos se naște în sufletele noastre”, a precizat Sorina Bloj, directoarea Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin.

„Lumea în care trăim nu mai conjugă verbul „a fi”, ci doar verbul „a avea”

Oaspetele de seamă al credincioșilor din Bistra Mureșului a fost actorul Dorel Vișan, cu o necesară lecție despre credință și adevăr.

„Nu ne este dată decât o singură viață, scurtă, și atunci, fiecare dintre noi, ar trebui să ne întrebăm: cum pot să folosesc toate puterile pentru fericirea celor pe care îi iubesc și pentru slava lui Dumnezeu ? Fără aceste două comandamente, viața omului nu are nicio valoare. Este anormal să plecăm din acestă lume fără să știm de ce am venit, fără să ne aplecăm o dată , să ne uităm în sufletul nostru, să ne înțelegem corpul în care locuim, fără să privim in mintea noastră,  izvorul tuturor nenorocirilor noastre, fără să intrăm în casa sufletului nostru și să întâlnim acolo pe cel mai mare dușman al nostru, pe noi înșine. Nu știu dacă omul se mai gândește la aceste lucruri, pentru că  lumea în care trăim nu mai conjugă verbul „a fi”, ci doar verbul „a avea”, a spus actorul Dorel Vișan, răsplătit de gazde cu Icoana Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, patronul spiritual al centrului cultural-catehetic  inaugurat recent la Bistra Mureșului.

La rândul său, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș, Nicolae Băciuț, a subliniat importanța tradițiilor, cele care ne legitimează ca popor oriunde în lume.

„Suntem un șir nesfârșit care trebuie să ducem mai departe ce am primit  fiindcă fără tradiții, noi nu ne putem legitima. Tradiția este pașaportul nostru în lume. Noi ne legitimăm în lume cu aceste valori extraordinare, cu tradiția” a spus Nicolae Băciuț.

Corala „Academica-Bucovina”, oaspete special

Colindele au prins glas datorită recitalurilor susținute de Corul „Harisma” al Bisericii Ortodoxe din Bistra Mureșului, dirijor prof. Silvia Andone, Grupul vocal folcloric „Crenguță de brad”, coordonator Mărioara Popovici și a invitaților speciali, Corala „Academica-Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, dirijor Emil Forfotă.

„Suntem deosebiți de onorați că am avut  alături de noi  oaspeți atât de minunați care ne-au încântat sufletele și inimile cu cântecele și colindele minunate. Îi stimăm, îi respectăm, le dorim sărbători fericite. Onoarea a fost una deosebită, să-i avem în mijlocul nostru”, a precizat Lucreția Cadar, primarul comunei Deda.

Mulțumiri aduse de părintele Sergiu Andone

Ultimul, dar nu cel de pe urmă, părintele paroh Sergiu Andone a adus mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă sărbătoarea dedicată colindelor de la Biserica Ortodoxă din Bistra Mureșului.

„Mulțumesc tuturor celor care ne-au onorat cu prezența la această frumoasă sărbătoare, celor care ne-au sprijinit, în special primăriei comunei Deda, doamnei primar Lucreția Cadar, directorului Nicolae Băciuț, doamnei Sorina Bloj , preoților care au fost în mijlocul nostru. Mulțumim maestrului Dorel Vișan pentru prezența sa deosebită, care se alătură astfel atâtor personalități care au pășit în sfânta noastră biserică. Îi dorim ca bunul Dumnezeu să-l răsplătească în primul rând cu sănătate. Mulțumiri familie Vlasa care l-a găzduit pe maestrul Doreș Vișan, dirijorului  Forfotă și corului său pentru bucuria care ne-a oferit-o prin muzica lor. Am ținut foarte mult să organizăm acest festival înainte cu două săptămâni de Crăciun, tocmai să-i avem alături pe acești minunați oaspeți, și cred că această zi a fost precum una de Crăciun. Nu în ultimul rând mulțumesc doamnei Cătălin Pârlea care de fiecare dată, prin talentul pe care Dumnezeu i la rânduit, ne dăruiește minunații colaci , ca noi să-i putem oferi celor care ne trec pragul”, a precizat părintele Sergiu Andone.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.