Home / Invatamant / “Medicina Viitorului”, la Zilele UMFST

“Medicina Viitorului”, la Zilele UMFST

Distribuie

Cu ocazia Zilelor Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie (UMFST), Comisia de Cercetare Științifică a Senatului UMFST Târgu-Mureș organizează miercuri, 12 decembrie, de la ora 9.00, o manifestare comună a colectivelor de cercetători ale celor două universități care au fuzionat recent, în vederea identificării unor oportunități de colaborare pentru realizarea de proiecte ambițioase în domenii de viitor.

Teme de mare interes

Manifestarea este intitulată “Medicina Viitorului” şi va avea loc în Amfiteatrul 1 al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

“Temele abordate includ noi aplicații ale informaticii medicale, inteligență artificală în medicină, medicină digitală, noi tehnologii medicale, etc, prin integrarea experienței complementare a echipelor de cercetare din cele două universități”, a precizat, în numele comitetului de organizare, prof. dr. Theodora Benedek, preşedintele Comisiei de Cercetare Științifică a Senatului UMFST Târgu-Mureş.

La manifestare a confirmat prezenţa şi Dan Zbuchea, expert programe al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, care va susţine în deschiderea sesiunii o prezentare despre oportunitățile de finanțare prin proiecte din domeniul transferului tehnologic, avand ca deadline luna februarie 2019. De asemenea, la deschidere vor fi prezentate oportunitățile de finanțare prin programele Comisiei Europene – Horizon 2020.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Filiala Mureş a Societăţii Române de Cardiologie şi cu Centrul de Cercetare Avansată în Imagistică Cardiacă Multimodală Cardio Med.

Programul manifestării:

9.00 – 9.40 – Deschiderea conferinței

– Benedek Theodora (UMFST – Facultatea de Medicină) – Medicina viitorului din perspectiva programelor de cercetare ale Comisiei Europene.

– Dan Zbuchea (ADR Centru – expert programe) – Oportunităţi de finanţare pentru activităţi de inovare şi transfer tehnologic.

9.40 – 11.30 – Noi aplicații ale tehnologiilor moderne în medicină

Moderatori: prof. Benedek Imre, prof. Szilágyi Sándor Miklós.

– Genge Béla (UMFST – Facultatea de Științe și Litere) – Infrastruturi de cercetare critice în medicină – provocări și oportunități.

– Derzsi Zoltán, Gozar Horea (UMFST – Facultatea de Medicină) – Modelarea computerizată cu elemente finite în tratamentul piciorului strâmb congenital.

– Benedek Theodora (UMFST – Facultatea de Medicină) – Aplicații ale tehnologiilor de 3D printing în imagistica medicală.

– Szilágyi Sándor Miklós (UMFST – Facultatea de Științe și Litere) – Aplicații ale tehnologiilor computerizate moderne în imagistica medicală.

Prezentări orale pe tema: modele personalizate de diagnostic bazate pe softuri moderne de postprocesare imagistică – rezultate proprii.

– Mester András – Cuantificarea extensiei miocardului infarctizat prin postprocesarea QMAP a imaginilor RMN.

– Benedek Annabella – Aplicații ale imagisticii computaționale pentru determinarea shear stressului coronarian.

– Ferenț Ionuț – Shear stressul coronarian în evaluarea stenturilor bioresorbabile.

– Mihaela Rațiu – Evaluarea plăcii de aterom prin imagistică computațională.

– Daniel Cernica – Modele 3D printing ale cordului postinfarct miocardic.

Secțiune organizată în colaborare cu Centrul de Cercetare Avansată în Imagistică Cardiacă Multimodală din cadrul Centrului Medical Cardio Med Târgu-Mureș și cu Filiala Mureș a

Societății Române de Cardiologie.

Masă rotundă: Tehnologii moderne în aplicații medicale

Participanți:

– prof. Szilágyi Sándor Miklós, conf. Bogdan Crainicu, conf. Genge Béla, şef lucr. Lefkovits Szidónia (UMFST – Facultatea de Științe și Litere/ Facultatea de Economie și Drept).

– prof. Benedek Imre, prof. Benedek Theodora, şef lucr. Chițu Monica, şef lucr. Kovács István, şef lucr. Biriș Carmen (UMFST – Facultatea de Medicină/ Facultatea de Medicină Dentară).

11.30 – 13.00 – Medicina bazată pe dovezi – de la registre la „big data” și inteligență artificială în medicină.

Moderatori: prof. Benedek Theodora, conf. Călin-Adrian Comes

– Benedek Imre (UMFST – Facultatea de Medicină) – Impactul registrelor populaționale în reducerea mortalității cardiovasculare.

– Lefkovits Szidónia (UMFST – Facultatea de Științe și Litere) – Metode de inteligență artificială cu aplicații în segmentarea imaginilor.

– Elena Bunduchi, Călin-Adrian Comes (UMFST – Facultatea de Economie și Drept) – Data management.

– Călin-Adrian Comes (UMFST – Facultatea de Economie și Drept) – Big data: Inovare și Transformare Digitală.

– Bogdan Crainicu (UMFST – Facultatea de Științe și Litere) – Influența tehnologiilor IoT (Internet of Things) în medicină.

Masă rotundă: “Big data” – un nou concept în medicină.

Participanți: conf. Călin-Adrian Comes, conf. Daniel Ștefan (UMFST – Facultatea de Economie și Drept), prof. Bățagă Tiberiu, prof. Benedek Imre (UMFST – Facultatea de Medicină).

13.00 – 14.30 – Modele de cost-eficiență în sistemul sanitar – un nou domeniu în cercetarea medicală

Moderatori: prof. Benedek Imre, conf. Călin Adrian Comes, conf. Daniel Ștefan

Conferințe:

– Bățagă Tiberiu (UMFST – Facultatea de Medicină) – Specificul și costurile unei proteze de genunchi în Romania.

– Benedek Theodora (UMFST – Facultatea de Medicină) – Cost-eficiența în cardiologie.

Prezentare orală:

– Roxana Hodaș (UMFST – Facultatea de Medicină) – Cost-eficiența în strategiile de diagnostica pacientului cu angină pectorală din perspectiva proiectului DISCHARGE finanțat de Comisia Europeană.

Masă rotundă: Costuri ascunse și cost-eficiență în sistemul sanitar

Participanți:

– conf. Anamari-Beatrice Ștefan, conf. Călin-Adrian Comes, conf. Daniel Ștefan, drd. Elena Bunduchi, drd. Maria-Alexandra Popa (UMFST – Facultatea de Economie și Drept).

– prof. Benedek Imre, prof. Benedek Theodora, prof. Bățagă Tiberiu, dr. Ovidiu Gîrbovan (UMFST – Facultatea de Medicină).

– ec. Rodica Biro (CJAS Mureș).

(Redacţia)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevii de la o școală din Târgu Mureș, calificați în finala națională a concursului European Money Quiz

Distribuie Elevii de la Școala Gimnazială „Serafim Duicu” din municipiul Târgu Mureș au participat, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.