Home / Sport / CSM-Rapid, „derby” pentru locul 5 la polo

CSM-Rapid, „derby” pentru locul 5 la polo

Distribuie

Aflate pe locurile 5 și 6 ale clasamentului Superligii masculine de polo, Rapid București și CSM Târgu-Mureș vor susține la sfârșitul acestei săptămâni duelul decisiv pentru ocuparea celor două locuri din „zona neutră” a clasamentului. Aflate la nu mai puțin de 12 puncte de locul 4 și la tot atâtea de ocupanta locului 7, cele două echipe se întâlnesc în bazinul de la Târgu-Mureș în dubla din cadrul etapei a IX-a, ultima a turului. Partidele vor avea loc vineri, 14 decembrie, de la ora 19.00 și sâmbătă, 15 decembrie, ora 11.00. După disputarea celor 8 etape, cu câte 14 meciuri (fiecare a stat cite o etapă, numărul echipelor participante fiind impar) CSM și Rapid au obținut câte 6 victorii și au cedat în alte 8. Fiecare a pierdut în dublele cu primele patru clasate, Steaua București, CSM Digi Oradea, Corona Sportul Studențesc Brașov și Dinamo București, învingând ambele în dublele cu următoarele trei, Politehnica Cluj, Amefa Arad și Crișul Oradea. Cu un golaveraj superior, formația Rapid o devansează pe cea mureșeană, care pentru a reveni pe locul 5 are nevoie de două victorii în această ultimă etapă.

Având în vedere diferența de valoare dintre primele patru clasate și următoarele, acesta este cel mai atractiv al acestei etape. Intrarea spectatorilor la bazinul din Complexul Weekend este liberă.

 

De asemenea, verificati

CSM Târgu Mureş continuă promovarea sportului în școli

Distribuie CSM Târgu Mureș continuă să încurajeze practicarea sportului în rândul tinerilor, aducând bucuria baschetului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.