Poliţia Mureş raportează: amenzi pentru nereguli la sisteme de securitate! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 215 Vizualizări

Poliţia Mureş raportează: amenzi pentru nereguli la sisteme de securitate!

În perioada 26 noiembrie – 9 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de ordine publică au organizat, la nivelul judeţului Mureş, 21 de acţiuni pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective.

„Au fost controlate 116 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi IFN, societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi. În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.000 de lei”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Potrivit aceleiaşi surse, „poliţiştii vor continua şi în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.”

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE