Share

Home / Invatamant / Premieră în România: UMFST Târgu-Mureş a reuşit acreditarea unei linii în limba engleză la Hamburg!

Premieră în România: UMFST Târgu-Mureş a reuşit acreditarea unei linii în limba engleză la Hamburg!

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, a anunţat joi seara, că UMFST va avea, începând cu anul universitar 2019-2020, o filială la Hamburg, în Germania, cu predare în limba engleză, fapt ce reprezintă o premieră pentru România.

“În planul internaţionalizării, cu siguranţă că evenimentul anului a fost finalizarea proiectului început în urmă cu peste 3 ani, prin care UMFST va deschide o filială a sa în Germania. Este momentul ca astăzi, în prezenţa partenerilor noştri din Germania, să anunţ oficial că, în urma finalizării procesului de autorizare ARACIS, şi a celorlalte demersuri administrative specifice statului german, începând cu anul universitar 2019/2020 va funcţiona la Hamburg o extensie a universităţii, unde vor fi şcolarizaţi la programul Medicină, anual, 150 de studenţi, în limba engleza, într-un campus modern, la standarde occidentale, cu profesori şi dupa o curriculă a universităţii noastre. Este un proiect unic la nivel naţional, care are încă resurse de dezvoltare suplimentară şi care aşeza universitatea şi oraşul Târgu Mureş într-o poziţie de maximă vizibilitate la nivel internaţional. Într-un fel informal, aceasta va fi o nouă ‘ambasadă’ a României în Germania”, a declarat rectorul UMFST Târgu Mureş.

În discursul tradiţional al rectorului din cadrul Galei UMFST Târgu Mureş, dr. Leonard Azamfirei a arătat că în anul 2018, UMFST a fost un partener important al unor instituţii centrale de prim rang, fiind implicată în promovarea candidaturii României pentru obţinerea statutului de membru în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

“Voi menţiona aici implicarea activă a universităţii în promovarea candidaturii României pentru obţinerea statutului de membru în Consiliul de Securitate ONU, derulat împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, un demers diplomatic realizat în peste 25 de ţări, a cărei susţinere academică iniţiată de universitatea noastră şi apoi preluată şi de alte universităţi din ţară a dus nu doar la maximizarea şanselor României de a-şi îndeplini unul dintre cele mai importante obiective de politică externă, dar a crescut şi numărul ţărilor din care universitatea are acum studenţi, ajuns acum la 52 de ţări”, a subliniat Azamfirei.

Rectorul a arătat că anul 2018 a fost anul marilor schimbări în universitate, prin decizia de unificare a celor două universităţi, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea ‘Petru Maior’, ajungând la aproape 11.000 de studenţi, cu 35 programe de studii la nivel de licenţă, în cele 6 facultăţi, cu 33 programe de masterat şi 7 domenii de doctorat.

De asemenea, Leonard Azamfirei a menţionat parteneriatul cu Ministerul Apărării Naţionale şi creşterea, în 2018, de peste 5 ori a locurilor la Medicină Militară.

Pentru anul viitor rectorul a evidenţiat demersurile care să facă universitatea mai atractivă – atragerea mediului privat, crearea de condiţii educative moderne pentru acoperirea necesarului de specialişti pe piaţa muncii şi dezvoltarea învăţământului la distanţă şi a celui de calificare medie.

“La programele medicale vom continua dificilul proces al reformei curriculare, proces care trebuie să includă şi noile programe preluate de la UPM. Suntem departe de capăt, aud şi văd uneori, poate prea des, vorbe şi rapoarte care însă nu sunt dublate de acţiuni de substanţă. Programele mici, de 3-4 ani, sunt încă departe de ceea ce ar trebui să fie, modificările de curriculă nu sunt încă suficient de adaptate programelor de studii şi, de aceea, doresc să creştem responsabilizarea decanatelor şi a departamentelor în această privinţă. Vom continua instruirea cadrelor didactice pentru noile metode de predare, vom condiţiona fiecare promovare sau intrarea în sistem de o pregătire psihopedagogică specifică, astfel încât să formăm într-un timp nu foarte îndelungat un corp profesoral care să înţeleagă şi să aplice ceea ce reprezintă una dintre priorităţile strategice ale universităţii – reforma curriculară. Vom începe, de asemenea, o evaluare a modului de desfăşurare a învăţământului în domeniile non-medicale”, a mai spus rectorul Leonard Azamfirei.

(www.agerpres.ro)

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Spectacol de colinde la Reghin

Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin va găzdui duminică, 8 decembrie, începând cu …

Share
Share