Share

Home / Business / Laboratorul „Dacia”, tradiția dulce a prăjiturilor

Laboratorul „Dacia”, tradiția dulce a prăjiturilor

Reghinul nu duce lipsă de tradiții, fie că vorbim de prelucrarea lemnului sau alte ramuri ale industriei care făceau renumit în întreaga țară, și nu numai, orașul de pe malul Mureșului. Tot despre o frumoasă tradiție, ceva mai dulce, ne vorbește și cel mai longeviv laborator de cofetărie din Reghin. Cei mai în vârstă își duc aminte de laboratorul din gangul de la ”Dorna”, locul unde s-a născut povestea dulce care astăzi poartă numele  „Dacia”, care de patru decenii își scrie povestea în actuala locație din Reghin, mai exact Cartierul Dacia.

„La noi s-a păstrat tradiția, în sensul că se fac prăjituri de casă. Dacă ne afirmăm cu ceva în rândul laboratoarelor de cofetărie din oraș, este tocmai faptul că folosim rețetele de acum 70-80 de ani”, ne-a declarat Leon Pop, directorul general SC „Dacia” SA.

Personal calificat

De calitatea prăjiturilor laboratorului de cofetărie se îngrijesc un număr de 15 persoane, dintre care opt speciliaști în domeniu , fideli tradiției, atât în ce privește rețetele,  materiei prime și procesului tehnologic, lucru care se reflectă în calitatea produselor laboratorului de cofetăria „Dacia”.

„Acum, toată lumea care face prăjituri cumpără blaturile și cremele gata făcute, din care rezultă prăjiturile. Noi în schimb,  lucrăm doar cu produse naturale. Lucrăm numai cu ouă, achiziționate de pe Valea Gurghiului, la fel și făina și frișca naturală, pe care o cumpărăm de la producătorii locali din județ.  Zilnic spargem în medie undeva la 2.000 de ouă. Nu le zdrobim la grămadă, se sparg ou cu ou, astfel putem vedea dacă un ou nu corespunde. Asta presupune o muncă extraordinară, multă muncă fizică în procesul de producție. Munca ce o  facem noi cu 15 oameni, câți lucrează în laborator, alții o fac cu trei. Maiștrii cofetari renumiți și-au pus amprenta asupra laboratorului nostru de cofetărie . Aceștia  au pregătit  oameni care duc tradiția mai departe. Dovadă că,  din cei 15  care lucrează în laborator, opt sunt specialiști în domeniu”, a precizat Leon Pop.

Un aspect deloc de neglijat îl reprezintă desfacerea, produsele laboratorului „Dacia” fiind prezente în 29 de unități din Reghin, iar în weekend, la 40 de unități, inclusiv pe Valea Mureșului, până la Toplița.

„Avem trei locații proprii de desfacere, Cofetăria „Ghiocelul”, cofetăria din cadrul laboratorului și încă o locație în Cartierul „Unirii”. Nu vrem să adunăm clienții doar la cofetăria din cadrul laboratorului, lucrăm cu aceleași prețuri la fiecare punct de desfacere. La fel și calitatea produselor, nu contează dacă e în ”Uniri”, „Ghiocelul” sau la laborator, calitatea și prețul sunt la fel”,  a precizat directorul societății Dacia SA.

Vechi, dar atât de proaspăt și bun

Sărbătorile care bat la ușă sunt un bun prilej de a savura din plin produsele laboratorului de cofetărie „Dacia” din Reghin, de la produsele vechi de când lumea,  dar la fel de gustoase precum Cremeșul franțuzesc ,Tiramisu, București, Carpați, Savarină, Diplomat,  Ecler, Indiană, Ora 12, Kati, Albinița, Doboș,  Ișler, Zi și Noapte, Albinița, până la diferite sortimente de torturi, și lista ar putea continua mult și bine, dar mai ales gustos.

„Sunt produse tradiționale, așa cum erau pe vremuri, au  la bază rețetele vechi care se păstrează și astăzi cu sfințenie. Nu suntem ancorați doar în trecut, scoatem mereu prăjituri noi, dar marea majoritate tot cele vechi le preferă, pentru că știu că au același gust ca odinioară. Am  încercat să aducem îmbunătățiri la rețetele vechi, dar lumea preferă tot prăjiturile tradiționale, așa cum erau ele pe vremuri. Cu toate acestea, suntem într-o continuă modernizare, să ținem pasul cu noutățile”, a punctat Leon Pop.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Bijuteriile din Fimo, pe înțelesul tuturor

Proiectul ”Handmade in Reghin – De la Hobby la Antreprenoriat” și-a consumat sâmbătă, 16 martie, …

Share
Share