Mădălina Boroș, jucătoarea seriei la fotbal feminin Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 195 Vizualizări

Mădălina Boroș, jucătoarea seriei la fotbal feminin

În cadrul Galei Fotbalului Feminin, eveniment găzduit de Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca au fost desemnate cele mai bune jucătoare ale fotbalului feminin pentru anul 2018. La evenimentul organizat de Federația Română de Fotbal au fost numite cele 6 jucătoare care au fost considerate cele mai bune în grupele în care au evoluat echipele lor: O serie în Liga I, 2 serii în Liga II și 3 serii în Liga III. Printre laureatele galei s-a numărat și componenta echipei care conduce seria III  din al treilea eșalon, Mădălina Boroș, de la CSM Târgu-Mureș. În vârstă de 18 ani, Mădălina Boroș a cochetat cu loturile de junioare ale României, acum activând în Liga III fiind componentă a unei echipe care aparține clubului nou înființat. A fost convocată și în acest an la reprezentativa U 19 , dar și la cea de futsal, la fel ca și sora ei Alina, care evoluează tot la CSM, echipa încheind turul cu victorii pe linie, cinci din cinci și golaveraj 31-1.

Bineînțeles, titlul de cea mai bună jucătoare a anului putea reveni unei jucătoare din primul eșalon, componentă a Naționalei. Acesta i-a revenit Teodorei Meluță, de la campioana „U” Olimpia Cluj.

Pentru liga secundă cele mai bune jucătoare au fost Rita Mitri (Vasas Odorheiu Secuiesc– Seria 1) și Georgiana Tudor (Luceafărul Filiași–Seria 2), iar în Liga 3 MVP-urile seriilor 1 și 2 au fost Iulia Obreja (Carmen București) și Ioana Grigoraș (CSM Pașcani).

Numărul echipelor participante în cele trei eșaloane sunt: 9 în Liga I, 2 serii a câte 8 în Liga II și 3 a câte 6 în Liga III, deci un total de 43 de echipe.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE