Share

Home / Invatamant / FOTO: Târg de Crăciun în scop caritabil la Gimnaziul „Alexandru Ceușianu”

FOTO: Târg de Crăciun în scop caritabil la Gimnaziul „Alexandru Ceușianu”

Sala de Sport a Gimnaziului „Al. Ceușianu” din Reghin a găzduit joi, 20 decembrie, prima ediție a Târgului de Crăciun, eveniment caritabil organizat la inițiativa Consiliul Elevilor Gimnaziului „Alexandru Ceușianu”.

„În acest an, ne-am gândit să organizăm în premieră un Târg de Crăciun în scop caritabil. Ideea a fost de fapt a elevilor, o propunere făcută de Consiliul Elevilor care și-au dorit organizarea acestui eveniment caritabil. Fondurile care se vor strânge în urma acestui târg vor fi donați copiilor cu dizabilități, mai exact Asociației „Micii Eroi”.O parte din banii adunați vor fi donați și copiilor din școala noastră care au probleme. Am reușit să implicăm toți elevii și profesorii, de la clasa pregătitoare până la cei de clasa a 8-a. În această săptămână am mai avut o activitate, respectiv un concurs intitulat „Crăciunul în clasa mea”, cu participarea tuturor claselor din școală. Elevii au decorat sălile de clasă, fapt pentru care au fost răsplătiți, premiul cel mare fiind un tort. Implicarea cadrelor didactice pentru acest târg a fost una deosebită, dar meritul principal  le revine elevilor. Fiecare a adus de acasă jucării, cărți, dulciuri, decorațiuni. Am avut chiar și un stand intitulat „Dulceață pentru suflet” unde copiii au valorificat  ceea ce nu poate fi cumpărat, gen iubire, respect, dragoste. Implicarea profesorilor diriginți a fost în ce privește amenajarea standurilor. La fiecare din cele șapte standuri au fost trei, patru profesori diriginți care s-au ocupat de buna funcționare a târgului”, ne-a declarat Elena Monica Baciu, consilier educativ în cadrul Gimnaziului „Al. Ceușianu” din Reghin.

„Elevii s-au mobilizat exemplar”

Târgul de Crăciun s-a bucurat și de sprijinul conducerii școlii, respectiv a directorului Jan Timuș și a directorului adjunct Dénes József.

„Ne bucurăm că am putut organiza această primă ediție a Târgului de Crăciun în școala noastră. A fost o activitate care a pornit din inițiativa elevilor, mai bine zis a Consiliului Elevilor din școala noastră, coordonați de Elena Monica Baciu, consilier eductiv,  și Camelia Gyori, psiholog școlar. Fiind prima ediție, văd cu bucurie că elevii s-au mobilizat exemplar , fiecare clasă a adus câte ceva , începând de la jucării, cărți, dulciuri și decorațiuni de Crăciun la standuri. Pe parcursul târgului fiecare clasă, coordonată de profesorul diriginte,  a vizitat celelalte standuri de unde au cumpărat diferite lucruri, iar banii adunați urmează să fie donați copiilor cu dizabilități”, a precizat Dénes József, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Al. Ceușianu” din Reghin.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Galerie foto: Brâncuși, pe înțelesul copiilor reghineni

La 143 de ani distanță de când Constantin Brâncuși vedea lumina zilei în Gorj, la …

Share
Share