Share

Home / Administratie / Raport privind execuția preliminată a bugetului general consolidat al Județului Mureș

Raport privind execuția preliminată a bugetului general consolidat al Județului Mureș

Consilierii judeţeni au aprobat recent, în data de 17 decembrie, cu ocazia unei şedinţe ordinare de lucru, Raportul privind execuția preliminată a bugetului general consolidat al Județului Mureș în 2018.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, în conformitate cu prevederile articolului 49, alineatul 12, din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, în lunile aprilie, iulie și octombrie, pentru trimestrul expirat, și cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligația de a prezenta în ședință publică, spre analiză și aprobare de către autoritățile deliberative, execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârșitul anului să nu înregistreze plăți restante și diferența dintre suma veniturilor încasate și excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanțarea exercițiului bugetar curent, pe de o parte și suma plăților efectuate și a plăților restante, pe de altă parte să fie mai mare decât zero.

“Preliminarea execuţiei bugetare, propusă spre aprobare, prezintă poziţia şi performanţa financiară a Consiliului Judeţean, precum şi informaţii referitoare la activitatea desfăşurată în condiţiile de echilibru bugetar şi în interiorul coordonatelor financiare aprobate prin bugetul propriu”, a precizat Péter Ferenc.

Conform raportului aprobat, “veniturile bugetului general consolidat au fost aprobate la nivelul de 726.664.000 lei pentru anul 2018, fiind realizate la data de 30 noiembrie 2018 591.349.323 lei, preliminându-se a se realiza în proporție de 87,59%. De asemenea, cheltuielile bugetului general consolidat au fost aprobate la nivelul de 864.664.000 lei pentru anul 2018 și au fost plătite 624.174.296 lei până la 30 noiembrie 2018, fiind preliminate a se realiza în proporție de 80,91%.”

Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Animaţie grafică: cum s-a produs accidentul cu doi morţi de lângă Suseni

Jurnaliştii de la Observator (Antena 1) au făcut publică o animaţie grafică de 12 secunde …

Share
Share