Home / Cultură / „Capu’ de bizon“, primul spectacol al anului 2019, la Sala Mică
Imagine din spectacol (Foto: Cristina Gânj)

„Capu’ de bizon“, primul spectacol al anului 2019, la Sala Mică

Distribuie

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu Mureș anunță prima reprezentație a anului 2019, cu spectacolul „Capu’ de bizon“ de David Mamet, în traducerea lui Bogdan Budeș, regia fiind semnată de Theodor-Cristian Popescu, iar scenografia fiind realizată de Bogdan Spătaru.

Reprezentația va avea loc vineri, 4 ianuarie, de la ora 19:30, la Sala Mică, se anunță în cadrul unui comunicat emis de către Biroul de P.R. al Companiei „Liviu Rebreanu“. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Nicu Mihoc, Ştefan Mura și Dan Rădulescu.

„Capu’ de bizon“ a participat la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului International de Teatru „Atelier” Baia Mare, unde actorii Nicu Mihoc și Dan Rădulescu au câștigat Ex Aequo Premiul pentru Cel mai bun actor.

„Capu’ de bizon“ („American Buffalo“) a fost scrisă în anul 1976 și este piesa care l-a consacrat pe Mamet. Piesa prezintă povestea lui Don, proprietarul unui magazin de vechituri care plănuieşte, împreună cu prietenii săi Bobby şi Teach, jefuirea unui client, colecţionar de monede, care tocmai cumpărase din magazin o monedă veche cu cap de bizon (american buffalo). Don este de părere că cei 90 de dolari pe care i-a primit sunt prea puţini, aşa că vrea să îşi recupereze pierderea şi îl trimite pe Bob, „băiatul bun la toate“, să fure moneda. Acesta se întoarce cu o monedă cu cap de bizon, dar nu cu cea care trebuie…

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.

Bilete și abonamente online pot fi procurate accesând portalul www.biletmaster.ro.

(A.V.)

 

De asemenea, verificati

Prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procuror general al României (2016-2019) susține conferința „Epopeea brățărilor regale dacice”

Distribuie Studenții UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, programele de studii de licență Istorie și Drept …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.