Share

Home / Politic / 2019, an electoral

2019, an electoral

Românii se vor prezenta de două ori să voteze în 2019: o dată în luna mai, pentru a-şi trimite reprezentanţii în Parlamentul European, şi încă o dată, la final de an, pentru a alege preşedintele României.

Românii se vor prezenta prima oară la secţiile de vot în luna mai, pentru a-şi alege eurodeputaţii.
Cea care a deschis lista în urmă cu cinci ani şi care deţine în prezent funcţia de comisar european, Corin Creţu, s-ar putea să nu mai obţină un loc eligibil pentru Parlamentul European, după ce a fost criticată în ultima perioadă de liderii partidului. Pe listă social-democraţilor s-ar putea afla însă actualul vicepreşedinte al PE Ioan Mircea Paşcu, liderul eurodeputaţilor PSD, Dan Nica, precum şi Victor Boştinaru.

În cursa internă a liberalilor s-au înscris mai mulţi lideri ai partidului, dar şi doi dintre foştii preşedinţi, respectiv Crin Antonescu şi Vasile Blaga.
Pentru lista PNL şi-au mai depus candidaturile, printre alţii, Siegfried Mureşan, Dan Motreanu, Daniel Buda, Gheorghe Falcă şi Mircea Hava.
Lista PMP va fi deschisă, potrivit unor surse din partid, de fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a declinat propunerea partidului.
Cristian Ghinea se află pe primul loc al candidaţilor USR la europarlamentare, în cadrul votului intern fiind ales cu 13.662 de puncte acordate de membrii formaţiunii. Pe locul doi se află Clotilde Armand, urmată de Nicolae Bogdănel Ştefănuţă.
Totuşi, liderul partidului, Dan Barna, nu a exclus o listă comună cu formaţiunea politică a fostului premier, Dacian Cioloş.

Tot în 2019 vor avea loc şi alegerile prezidenţiale

Primul care şi-a anunţat candidatura pentru Palatul Cotroceni a fost Klaus Iohannis, care a anunţat, pe 23 iunie, că este hotărât să candideze pentru încă un mandat de preşedinte al României.
Deşi nu au exclus niciodată intenţia de a-l contracandida pe actualul şef al statului, preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ar putea candida ori din partea alianţei celor două formaţiuni politice, ori separat.

Sursă: jurnalulolteniei.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Spaţiu nou de producţie pentru AAGES Sângeorgiu de Mureş

Conducerea Grupului AAGES, format din firmele AAGES, Electroterm, Multimas şi AAGES HTC, a inaugurat marţi, …

Share
Share