De vorbă cu curatoarea Georgiana Buț și artistul Norbert Filep, la expoziția „End of the Line”

8 ianuarie 2019

Camera K’arte invită târgumureșenii pasionați de artele plastice să vizioneze cea mai recentă expoziție, a cărei vernisaj a avut loc la finele anului trecut. Intitulată „End of the Line”, expoziția curatoriată de Georgiana Buș reunește patru artiști tineri care activează în Cluj: Norbert Filep, Irina Măgurean, Alex Mirutziu și Lucian Popăilă. Expoziția oferă patru perspective diferite ale traseului pe care linia, manipulată în mod distinct și în medii diferite îl poate realiza și operele de artă care se concretizează astfel. La vernisaj au participat curatoarea Georgiana Buț și artistul Norbert Filep.

O cercetare despre desen

Am întrebat-o pe Georgiana Buț cum a fost ales titlul expoziției și am rugat-o să facă o descriere a lucrărilor expuse, pentru o mai bună înțelegere a raporturilor dintre ele și a contextului în care au fost alăturate.
„Expoziția se numește „End of the Line”. Am optat pentru varianta asta în limba engleză pentru că are două semnificații. Am mers pentru prima, care este Sfârșitul liniei/ Unde s-ar sfârși linia și, pentru că am pornit expoziția cu ideea de a realiza o cercetare despre desen în arta contemporană românească, am urmărit un element principal al desenului, care este linia. Toți artiștii pe care i-am selectat și cărora le-am propus să facă parte din expoziția asta sunt foarte preocupați de felul în care pot utiliza linia în medii diferite. Pe de o parte, avem în primul rând desenul, care e reprezentat de Norbert Filep, apoi avem fotografie, mai exact fotograma, care e o tehnică de lucru cu material fotosensibil în care nu se folosește camera și în care se desenează cu detergent pe acel material. Această tehnică este reprezentată aici de Irina Măgurean. Apoi îl avem pe Alex Mirutziu, un artist care lucrează atât cu desen, cât și cu sculptură, instalație și performance. În cazul de față am ales o lucrare care este un videoperformance, adică o înregistrare a unui performance care avut loc în 2018, la Art Safari București, și în care el desenează cu o mască de grafit, care este de fapt mulajul propriului său chip, făcut atunci când el avea 29 de ani, acum având 36. Artistul desenează cu acel obiect de grafit propriul autoportret pe un perete unde este montată și o hârtie. Este vorba de intersecția între desen și performance, deci două medii diferite care se intersectează și în care acest artist încearcă să regăsească acel artist de la 29 de ani pentru că desenează cu propriul autoportret, dar nu încearcă să îl recreeze cu fidelitate, ci la liber, dar într-o linie continuă, pentru că nu ridică obiectul de pe hârtie. Nu în ultimul rând, a expuus pictorul Lucian Popăilă, care lucrează și în mediul desenului. În această expoziție am propus pictură, dar una care se intersectează cu desenul. Lucin Popăilă lucrează cu tehnica de frescă și au fost selectate pentru această ecpoziție două lucrări de acest tip. Fresca presupune un interval foarte scurt de intervenție, pentru că e vorba de o pastă care trebuie să aibă o anumită consistență când o folosești, și intervenția cu pensulă trebuie să fie foarte hotărâtă, rapidă și decisivă. Aceste lucrări conțin niște elemente vegetale. Este vorba de o plantă-scoarță care este foarte grafică, și o plantă-evantai, care au și o anumită verticalitate. E un desen făcut din pensulă. Artistul se întreabă cât de mult poți să reduci din pictură, să te apropii de desen și în același timp să rămâi la pictură? Ne aflăm din nou la intersecția dintre medii. Lucian Popăilă, de exemplu, în momentul în care alege ceea ce pictează în interiorul ramei, este influențat și de dimensiunea ramei și de culoarea pe care o are lemnul, și astfel alege cromatica cu care lucrează. Norbert Filep lucrează cu acest sistem numit grid, care era folosit în modernism de către minimaliști și care se oprește într-un anumit loc, iar el îl reia într-o altă fază, în artă contemporană, și îl duce mai departe”, a explicat Georgiana Buț.

În continuare am povestit cu Norbert Filep despre exponatele sale, dar și despre căutările care stau la baza demersului său artistic.

Reporter: Te axezi preponderent pe grafică sau ce medii abordezi în mod obișnuit?
Norbert Filep: Nu neapărat. Background-ul meu abordează tot felul de medii cum ar fi pictură, grafică, gravură, desen etc. Aș dori să sparg puțin barierele și să lucrez cu medii diferite, ca să înțeleg mai bine fiecare zonă în parte.

Rep.: Le și combini?
N.F.: Momentan sunt într-o fază mai mult de experiment, dar mi-ar plăcea să le combin pe viitor, să pornesc din desen și să ajung chiar și la instalație.

Rep.: Ce teme te preocupă în mod special? Sunt comentarii la adresa artei sau a societății?
N.F.: Nu știu dacă am neapărat o temă. Ceea ce mă interesează mai exact este zona abstractă a artei, cum poate fi ea recontextualizată în secolul XXI sau într-o lume extrem de digitală, precum cea în care trăim.

„Un procedeu de a înțelege lumea din jur”

Rep.: Care e corespondența între arta abstractă și lucrurile în societatea asta foarte concretă, palpabilă?
N.F.: Eu nu văd o barieră clară între ele, cred că lucrurile sunt extrem de legate între ele. De exemplu, dacă n-am fi definit celula probabil că n-am fi ajuns la niște rezultate și nu ne-am fi putut defini pe noi înșine, ca ființe. Cumva, lucrurile pe care le fac au o legătură cu treaba asta, mă interesează chestia asta de profunzime, ce înseamnă particularitatea, în cazul meu, a fiecărei lucrări sau a fiecărui mediu.

Rep.: Zona abstractă ține mai mult de latura cerebrală, intelectuală a omului sau de cea afectivă?
N.F.: Cred că și-și. Și cred că treaba pe care o fac e mai degrabă un procedeu de a înțelege lumea din jur, cum funcționează natura, cum funcționează societatea, cum funcționează omul, ca individ, cum a fost construit universul. Văd lumea mai degrabă în acest fel decât ca o treabă foarte bine clasificată, intelectuală, la care acces doar o anumită pătură a societății. Ăsta e procedeul meu: prefer să construiesc niște chestii care sunt abstracte, dar în același timp sunt în strânsă legătură cu tot ceea ce mă înconjoară.

Rep.: Felul în care lucrezi se leagă de anumite lecturi pe care le-ai dobândit, o teorie pe care ai asimilat-o sau sunt niște speculații care îți aparțin în întregime?
N.F.: Eu nu cred că ne aparțin unele speculații 100%. Cu siguranță sunt niște particularități care îmi aparțin, fiindcă suntem cu toții unici și diferiți într-un fel sau altul, dar în același timp, țin mereu cont de acest bagaj informațional care provine din istoria artei atunci când construiesc procedeele prin care filtrez lucrările pe care le produc.

Rep.: Curatoarea, Georgiana Buț, a spus că una dintre lucrările tale a dat tonul expoziției de față.
N.F.: Da, e vorba despre două desene. Unul dintre ele e compus din două lucrări care mizează pe zona de ce înseamnă original și autentic în ziua de azi. Este vorba de un desen care a fost reprodus prin intermediul indigoului. Am făcut, de fapt, două desene deodată. După ce am terminat, originalul a fost șters. Am construit două puncte erxtreme: copia originalului, care nu reflectă originalul, pentru că e vorba de alt mediu diferit față de creionul pe hârtie, este vorba de indigo, de presiune și de cum se transferă culoarea respectivă pe foaie și e vorba despre original, care a fost șters, care a trecut printr-o etapă de purificare sau de transformare. Mediul e recontextualizat, astfel desenul nu mai e desen, ci se obține prin utilizarea radierei pe hârtie. Astfel, avem două puncte extreme, din care privitorul trebuie să aleagă el originalul. În funcție de asta, reconstrucția lucrării originale îi revine acestuia în totalitate. Ideea de ce înseamnă original și autentic în ziua de astăzi mă fascinează, dar mă și îngrijorează în același timp.

Finalitatea unei lucrări nefinalizate

Rep.: Ne aflăm într-o perioadă în care reciclăm lucruri preexistente?
N.F.: Într-un fel, da. Cred că suntem într-o etapă în care lucrurile trebuie regândite pentru că sursele pe care el avem în ziua de astăzi sunt într-un fel sau altul limitate și trebuie văzut cum putem merge mai departe. Referitor la celălalt desen, acesta are legătură cu procesul pentru că este un desen pe care l-am pornit de la formatul hârtiei, de 50/70 cm, și care a fost împărțită în două, de unde am obținut patru cadre. Am pornit de la o geometrie a unghiului de 15 grade. Pornind în sensul acelor de ceasornic, am vrut să ajung la unghiul de 360 grade. Aici intervine din nou procesul creației și intenția artistului de a ajunge la finalul procesului. Datorită faptului că am folosit creioane dure și straturi suprapuse, hârtia a început să cedeze și a trebuit să mă opresc într-un anumit punct ca să conserv într-un anumit fel lucrarea și să o protejez. Atunci, toată treaba asta trimite într-o zonă de lucrare neterminată și în acest caz procesul intervine în intenția artistică și se creează o tensiune între artist și tehnica pe care o folosește. Lucrurile tot timpul rămân neterminate și din punctul de vedere al artistului, și al intenției, dar și al procesului. Lucrare ar fi arătat altfel dacă aș fi realizat intenția inițială. E o tensiune pe care le prima vedere nu o percepi, dar dacă te apropii și studiezi puțin lucrarea și analizezi titlul, care e „230 grade” – reprezentând punctul la care m-am oprit, pentru că hârtia a început să se distrugă la mijloc –, atunci lucrurile devin puțin mai clare.