Share

Home / Cultură / REPORTAJ. Castelul din Brâncoveneşti, martor al unei istorii zbuciumate, dar şi a unor evenimente culturale

REPORTAJ. Castelul din Brâncoveneşti, martor al unei istorii zbuciumate, dar şi a unor evenimente culturale

Castelul din Brâncoveneşti, atestat documentar încă din secolul al XIII-lea, construit din pietrele provenite de la castrul roman din apropiere, a fost martorul unei istorii zbuciumate, dar şi al unor evenimente culturale.
Construcţia, care a căpătat actuala formă renascentistă în urma lucrărilor din 1537 şi 1555, cu modificări substanţiale în 1816, este mărturia unei istorii zbuciumate, a dezvoltării literaturii maghiare din Transilvania, dar şi a dramelor de natură personală şi familială, generate de politica diferitelor epoci.
Unul dintre proprietarii castelului, Nagy Geza, a declarat, pentru Agerpres, că cetatea de la Brâncoveneşti – ale cărei şanţuri sunt vizibile şi astăzi – a fost finalizată în 1228 şi se crede că a fost distrusă de marea invazie mongolă din anul 1242.
“Nu se ştie când au început lucrările de construcţie, dar primul document îl avem din 1228, când deja familia nobilului Dezsofi era proprietar. A fost construit din pietrele unui fost castru roman care se află inclusiv aici, în curte, la 50-100 de metri de aici – unde se fac cercetări arheologice pentru descoperirea aşezării romane. Castelul a fost de multe ori reînnoit, cea mai importantă restaurare, care i-a dat actuala formă, fiind executată în anul 1816, de arhitectul Istvan Moller, când castelul era deja în posesia familiei Miklos Kemeny. Atunci s-a făcut bastionul mare, statuile cu blazonul familiei, poarta de acces în castel, balconul pe console de piatră, care se regăsesc şi la etajele turnurilor. Intrarea în castel se face pe un podeţ care traversează şanţul ce înconjoară clădirea, străjuit cândva de doi lei din piatră, care s-au pierdut. Castelul este acum renascentist, este pătrat – turnul mare nu exista, acela a fost construit de Istvan Moller – şi are cea mai frumoasă curte interioară renascentistă. Jos, avem o pivniţă în formă de U, pe aproape toată suprafaţa castelului. Pivniţa lungă era pentru mâncare – carne afumată, legume – apoi urma afumătoria, pivniţa de vinuri, dincolo era gheţăria. Iarna se tăia gheaţă de pe râul Mureş, se punea în acea parte de pivniţă şi gheaţa ţinea până în octombrie”, a spus Nagy Geza.


Castelul Kemény este unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania şi şi-a redeschis porţile pentru vizitatori în 30 septembrie 2014, după ce moştenitorii baronului Kemény János au reintrat în posesia acestuia.
Nagy Geza susţine că edificiul a fost păstrat într-o stare destul de bună, chiar dacă s-au făcut numeroase intervenţii asupra interioarelor, unele nefericite. În perioada comunistă castelul a avut mai multe destinaţii, fiind utilizat ca închisoare, şcoală de corecţie apoi centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, care a funcţionat în clădire până în anul 2014.
Unele camere cu o însemnătate deosebită pentru istoria castelului au fost păstrate, însă, “în mare”, în alte încăperi fiind nevoie de investiţii serioase pentru restaurare şi pentru achiziţionarea de mobilier specific epocii.
Proprietarul susţine că, pentru a nu primi vizitatorii în nişte camere goale, a achiziţionat mobilier de epocă – a descoperit în sat inclusiv unele piese de mobilier care au fost cândva în castel – obiecte de decor, oglinzi, tablouri şi a apelat la arhivele din Ungaria, unde a găsit copii ale unor hărţi, schiţe şi chiar fotografii cu interioarele construcţiei.
Castelul din Brâncoveneşti are un plan pătrat cu patru turnuri pe colţuri, două de dimensiuni mai mici şi două mai mari, este prevăzută cu un bastion mare, iar deasupra intrării are un balcon pe console de piatră.
“Cum stăm în curtea castelului putem observa că partea de parter era a servitorilor, în partea din dreapta erau copiii, iar etajul era al părinţilor. Din curte exista o intrare într-o bucătărie foarte frumoasă, care s-a distrus şi s-a construit o scară foarte urâtă. Deşi clădirea e bine păstrată, cred că puteau să fie mai atenţi să nu distrugă geamurile în ultimii cinci ani, după ce noi l-am câştigat. Nu aveam pretenţia să restaureze, ci doar să păstreze. Din curtea interioară intrăm într-o terasă, dar avem şi o intrare, astupată acum, în pivniţa vinurilor. (…) La parter, în camerele copiilor, am încercat să achiziţionez mobilier, am adunat lucruri de la vechituri, am cumpărat şi din sat ce s-a luat de aici. După naţionalizare, oamenii din satele din jur au jefuit castelul pur şi simplu (…) În castel avem un loc în care se spune că era o temniţă în care erau închişi cei condamnaţi, dar nu am niciun fel de date, fiindcă nu a fost deschisă nici măcar pe vremea bunicului meu. Mai avem camera de vânătoare, din care a rămas o balustradă şi tavanul original, dar spre norocul meu avem nişte fotografii exact cu această cameră. Se pot vedea, în casa scării, şi geamurile din tisă, proiectate de arhitectul Istvan Moller. În majoritatea camerelor tavanele sunt originale, făcute de arhitectul Istvan Moller”, a susţinut Nagy Geza.
În decursul secolelor, castelul-cetate de la Brâncoveneşti şi-a schimbat destul de des proprietarii. De la începutul secolului al XIV-lea până în 1648, când a fost dăruit de către Gheorghe Rákóczi II contelui Kemény János, devenit mai târziu principe, şi descendenţilor lui, sunt enumerate în jur de 10 familii.
După invazia mongolă, castelul a devenit proprietatea neamului Tomaj, din 1319 a făcut parte din moşia familiei Losonci, care a pierdut-o în 1467, când a luat parte la rebeliunea împotriva regelui Mátyás, aceasta fiind dăruită lui Ongor János. Castelul-cetate a ajuns apoi la Szobi Mihály, Janos Werbőczy – autorul faimosului cod de legi Tripartitum – apoi la Kendi Ferenc, apoi la Báthori Zsigmond, care a dăruit cetatea lui Bocskai István. După câţiva ani aceasta a ajuns în proprietatea lui Wesselényi István.
Cetatea Brâncoveneşti a fost şi a lui Bethlen Gábor, apoi Bethlen Péter, iar după moartea acestuia domeniul a devenit proprietatea principelui Gheorghe Rákóczi I, apoi a fiului său Gheorghe Rákóczi II care, pe 28 noiembrie 1648, l-a dăruit, împreună cu cinci sate, lui Kemény János şi descendenţilor acestuia. Din 1648 până la naţionalizarea din 1949 castelul şi domeniul Brâncoveneşti au rămas în proprietatea familiei Kemény.


“Bunica ne povestea despre castel, bunicul, care a murit în 1971, niciodată nu s-a plâns şi nu a scris nimic despre castel. El era foarte sărac când a moştenit acest castel şi foarte brusc i s-a luat totul. Niciodată nu s-a plâns că i-a fost luat. Când pescuiam în râul Mureş niciodată nu arăta spre castel să spună că acela a fost a lui. Bunicul meu, Kemény János (1903-1971) – care poartă acelaşi nume cu fostul principe al Transilvaniei, Kemény János (1607-1662) – a fost deposedat de castel în 1948”, a povestit Nagy.
Bunicul lui Nagy Geza, Kemény János, un cunoscut scriitor, regizor de teatru şi dramaturg şi-a terminat studiile la Cluj, apoi la Viena şi a primit castelul din Brâncoveneşti ca moştenire de la un unchi de-al său, care nu avea copii. Nagy Geza relatează că în 1926 bunicul său a invitat scriitorii maghiari din Transilvania la Brâncoveneşti.
“Au venit 26 de scriitori şi aşa s-a format Asociaţia Culturală Helikon. Aici au fost mulţi intelectuali, între care Áprily Lajos, Berde Mária, Jenő Dsida, Jékely Zoltán, Károly Kós, Aladár Kuncz, József Nyírő, Sándor Reményik, Szemlér Ferenc, Tamási Áron, Tompa László sau Wass Albert. Avem în castel fotografii şi primele publicaţii ale Erdélyi Helikon, un editorial literar maghiar care a apărut începând din 1928”, a arătat moştenitorul.
Acesta a spus că şi acum în grădina castelului se află masa Helikon, care a fost sculptată în anul 1935 de arhitectul şi scriitorul Károly Kós în memoria scriitorului Aladár Kuncz, membru fondator al cercului Helikon.

(www.agerpres.ro)

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sorina Bloj, aduceri aminte despre poetul Grigore Vieru

Grupul coral „Crenguță de brad” coordonat de Sorina Bloj, parte a Asociației Culturale „Casa Dinainte”, …

Share
Share