Home / Invatamant / Curs postuniversitar de protecţia datelor, la UMFST Târgu-Mureş

Curs postuniversitar de protecţia datelor, la UMFST Târgu-Mureş

Distribuie

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureș prin Compartimentul de Rezidențiat și Cursuri Postuniversitare, la inițiativa Centrului pentru Protecția Datelor din Cadrul Facultății de Economie și Drept, organizează a doua ediție a cursului postuniversitar „Formare şi pregătire a responsabilului cu protecţia datelor”.

Cursul este acreditat de Ministerul Educației Naționale cu 23 de puncte credit transferabile, se va desfăşura în perioada ianuarie – iunie 2019, la Facultatea de Economie şi Drept (strada Livezeni nr. 69), şi se adresează absolvenților de învățământ superior cu diplomă de licență, dornici să dobândească cunoștințe în ceea ce privește conformitatea cu Regulamentul European nr. 2016/679 și exercitarea unei profesii de viitor, și anume cea de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal.

Detalii despre curs

Cursul postuniversitar se va desfășura pe o perioadă de aproximativ şase luni, timp în care cursanții vor avea parte atât de pregătirea teoretică, cât și de cea practică necesară unui responsabil cu protecția datelor cu caracter personal.

Responsabilul cursului postuniversitar este conf. dr. Nicolae Ploeșteanu din cadrul Facultății de Economie și Drept, iar lectorii de curs sunt cadre didactice și practicieni în domeniul protecției datelor cu caracter personal și a vieții private.

„La absolvirea cursului postuniversitar, se va obține atât un certificat de absolvire, cât și un supliment descriptiv care va atesta certificarea ca responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, conform Standardului Ocupațional aferent DPO – cod COR 242231”, a precizat conf. dr. Nicolae Ploeşteanu.

La cursul postuniversitar sunt aşteptaţi să se înscrie absolvenți de învățământ superior cu diplomă de licență sau echivalent, indiferent de domeniul de specializare, dornici să dobândească cunoștințe în ceea ce privește conformitatea cu Regulamentul European nr. 2016/679 și exercitarea unei profesii de viitor, respectiv cea de responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal.

„Cursul se adresează inclusiv actualilor responsabili cu protecția datelor cu caracter personal, în scopul pregătirii și formării inițiale sau continue, se adresează tuturor practicienilor, avocați, juriști, judecători în scopul aprofundării domeniului protecției datelor și a vieții private, se adresează întregului personal al instituțiilor din sistemul de apărare a ordinii și siguranței publice, personal care gestionează date cu caracter personal, în scopul formării inițiale sau continue”, a menţionat conf. dr. Nicolae Ploeşteanu.

Înscrierile, până în 18 ianuarie

Orarul cursului va fi stabilit împreună cu lectorii în cadrul festivităţii de deschidere care va avea loc la data de 28 ianuarie, iar actele necesare pentru înscriere sunt următoarele: fișă de înscriere (https://www.umfst.ro/cursuri-postuniversitare/prezentare.html), copie după diplomă de studii superioare, copie după certificatul de naștere şi copie după certificatul de căsătorie (după caz).

Informaţii despre înscrieri sau cu privire la cursul postuniversitar pot fi obţinute la adresa de e-mail office.cpd@upm.ro sau la numărul de telefon 0752-455.242. Înscrierile la curs se pot face până în data de 18 ianuarie.

Alex TOTH

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.