„100 de ani de sport mureșean”, o lucrare plagiată parțial și cu foarte multe greșeli de conținut! (VII) Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 152 Vizualizări

„100 de ani de sport mureșean”, o lucrare plagiată parțial și cu foarte multe greșeli de conținut! (VII)

Când a fost întrebată directoarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mureș, Iuliana Rus, dacă Koós Béla și Siklodi József, angajați ai D.J.S.T., se vor descurca în postura de „redactori coordonatori” ai lucrării „100 de ani de sport mureșean”, apărută în decembrie 2018, doamna a răspuns:
– „Cum să nu! Eu am mare încredere în ei”!
Ce a ieșit de sub tipar, am văzut cu toții: o lucrare plagiată parțial și cu foarte multe greșeli de conținut, care n-are o Bibliografie!
Să ne mai aruncăm ochii și pe alte texte…
Natație: “Primele însemnări despre natație în județul Mureș sunt din anul 1906, Societatea MKE având o secție de înot… În anul 1923 se construiește Ștrandul Voința, în cadrul incintei aflându-se primul bazin de înot regulamentar din România”(în lucrarea „100 de ani de sport mureșean”, D.J.S.T. Mureș, 2018, text de Koós Béla și Peteley Attila).
„La Târgu-Mureș, în anul 1906, exista deja o secție de înot în cadrul Societății MKE”…”în anul 1923, la Târgu-Mureș s-a construit primul bazin regulamentar de înot din țara noastră”(în cartea mea, „Sportul mureșean de-a lungul anilor”, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2007, pag. 135).
Parașutism: “Parașutismul își face apariția în anul 1952, iar primii parașutiști ai Aeroclubului au fost elevii școlii de pilotaj din cadrul Aeroclubului, iar instructorii erau veniți de la Aeroclubul central”…
În perioada 1970-1976, parașutismul a fost desființat ca ramură de sport, dar își reintră în drepturi în anul 1976” (în lucrarea „100 de ani de sport mureșean”, D.J.S.T. Mureș, 2018, text de Pop Gabriel și Csok Levente)!
„Parașutismul își face apariția în orașul Târgu-Mureș de abia în anul 1952. Primii parașutiști ai aeroclubului târgumureșean erau elevii Școlii de pilotaj,… iar instructorii erau veniți de la Centrală”.
„..în perioada 1970-1976, parașutismul a fost desființat ca ramură de sport și că își reintră în drepturi în anul 1976” (în cartea mea, „Sportul mureșean de-a lungul anilor”, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2007, pag. 159).


Patinaj (viteză): În cartea editată de D.J.S.T. Mureș nu se scrie niciun cuvânt despre „Asociația de Patinaj” a orașului care a fost înființată în anul 1877, dar nici despre secția de patinaj de la MTE Târgu-Mureș (1910-1914)! Pentru „autor” istoricul ramurii de sport începe cu anul 1912, an în care s-a născut Gall Károly…!
În anul 1924 s-a dat în folosință… o pistă de 333 de metri cu gheață naturală..” ( în lucrarea „100 de ani de sport mureșean”, D.J.S.T. Mureș, 2018, text de Koós Béla)!
„… la 29 noiembrie 1924, „Întreprinderea de patinaj” a orașului a deschis „arena de patinaj”…, care era un patinoar cu gheață naturală (un inel), cu lungimea de circa 333 metri…” (în cartea mea, „Sportul mureșean de-a lungul anilor”, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2007, pag. 162).


Polo: În materialul despre polo pe apă, scris de Viorel Ganea și Szeghalmi Andreea, din lucrarea editată de D.J.S.T. Mureș, lipsesc destule informații esențiale despre istoricul acestei discipline sportive! Nu se scrie niciun cuvânt despre trei jucători emblematici ai polo-ului mureșean/românesc, cu toții participanți la Jocurile Olimpice: Bordy John(1956, Melbourne), Kroner Ștefan (1960, Roma și 1964, Tokyo) și dr. Kelemen Atilla (1952, Helsinki)! În schimb, în cartea menționată se precizează că un anume Fodor Bertalan a participat și el la Jocurile Olimpice?! Viorel Ganea afirmă că nu el a inclus în text această informație! Numele lui Fodor Bertalan nu figurează însă, ca participant la J.O., în cartea „România la Jocurile Olimpice”, C.O.S.R., Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial,  București, 2002!
Va urma.

Aurel RAŢIU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!